Fostul prim-ministru britanic Tony Blair, aflat la Bucuresti, a venit, miercuri, la Palatul Victoria, pentru o intrevedere cu liderul PSD, premierul Victor Ponta, au declarat surse oficiale pentru Mediafax. Ponta apeleaza de multe ori la sfaturile lui Blair, ca si consultant.

Tony Blair (foto arhiva)Foto: Agerpres

Ultima intalnire dintre cei doi a fost in decembrie, dupa alegerile prezidentiale pierdute de Ponta. Atunci, Ponta l-a intrebat pe Blair ce crede acesta ca este bine ca el sa faca in continuare.

Ponta a spus de mai multe ori ca Tony Blair ramane modelul sau in politica, mai ales dupa cate sfaturi bune a primit din partea acestuia.

Tony Blair este in prezent emisar al Cvartetului (Rusia, Statele Unite, UE, ONU) pentru Orientul Mijlociu, fiind insarcinat de catre secretarul de stat american John Kerry sa elaboreze un plan economic pentru dezvoltarea turismului si atragerea investitiilor private in Cisiordania.