Fostul sef al statului Traian Basescu a postat, joi seara, pe pagina sa de Facebook un mesaj referitor la desemnarea de catre presedintele Klaus Iohannis a lui Eduard Hellvig pentru functia de director al SRI. ""Premierul de la Grivco" reuseste sa nominalizeze pentru sefia SRI un om al lui Voiculescu. Socant !!!", a scris Basescu.

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat joi ca l-a propus pe liberalul Eduard Hellvig in functia de sef al Serviciului Roman de Informatii, afirmand ca acesta prezinta "garantia unui parcurs de europenizare pentru SRI".

Eduard Hellvig este europarlamentar PNL si e considerat un apropiat al presedintelui Klaus Iohannis, alaturi de care a stat in campania prezidentiala. Hellvig a fost extrem de apropiat si de fostul presedinte al PNL Crin Antonescu, fiindu-i chiar consilier personal, iar inainte a fost membru al PC.

Hellvig a lucrat intr-o firma a lui Dan Mihalache. Hellvig este europarlamentar din 2013, precedenta functie fiind cea de ministru al Dezvoltarii in Guvernul USL. El a demisionat insa la scurt timp dupa numirea in functie, dupa ce ANI a comunicat public ca liderul liberal ar fi in conflict de interese.