Chestorul Senatului, liberalul Cristian Bodea, a declarat miercuri ca la votul din plenul Senatului pentru numirea unui nou judecator la Curtea Constitutionala, liderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu, le-a solicitat colegilor sa bifeze buletinele de vot in fata lui pentru a controla votul. Bodea l-a acuzat pe liderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu, ca i-a "controlat" pe parlamentarii social-democrati asupra modului in care au votat in cazul numirii noului judecator al Curtii Constitutionale solicitandu-le acestora sa bifeze buletinul de vot in fata lui.

Acuzatia senatorul PNL vine in conditiile in care procedura de vot pentru numirea unui nou judecator la Curtea Constitutionala a fost de votul secret, pe buletine de vot. "La bile nu pot fi controlati (senatorii majoritatii guvernamentale, n.r.), acolo pot sti de frica, dar la bile nu vor mai avea control la urmatorul vot. S-a votat in fata liderilor de grup la ei si au tinut sub control (￯) Observati ca au fost doar 87 de voturi (fata de minimum pentru majoritate de 85, n.r.), deci noi ne apropiem tot mai tare de ei", a sustinut senatorul PNL, potrivit Mediafax.

Cristian Bodea a mentionat ca liberalii isi pastreaza planul de revocare din functie a presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, pentru saptamana viitoare, avand in vedere faptul ca "meciul se joaca".

Simona Maya Teodoroiu, propusa de PSD, a fost aleasa miercuri de plenul Senatului in calitatea de judecator al Curtii Constitutionale in locul lui Toni Grebla, care a demisionat din aceasta functie.

Teodoroiu a obtinut votul favorabil a 87 de senatori, in timp ce Mona Lisa Neagoe, sustinuta de PNL, a beneficiat de 73 de voturi.

La sedinta de plen a Senatului au fost prezenti 162 din totalul de 168 de senatori.