Senatorii au aprobat, joi, solicitarea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Tiberiu Nitu, de incuviintare a inceperii urmaririi penale fata de fostul ministru al Economiei, senatorul Ion Ariton, anunta Agerpres.

Ion AritonFoto: Senatul Romaniei

Senatul a adoptat, cu 77 de voturi pentru si 52 de voturi impotriva o hotarare in acest sens.

Din totalul de 168 de senatori, doar 137 si-au exprimat votul. Opt voturi au fost anulate. Votul a fost secret, cu bile.

Potrivit raportului Comisiei juridice, supus atentiei plenului Senatului, in timpul audierii, Ion Ariton a precizat ca 'sumele care au facut obiectul contractelor de sponsorizare a evenimentului prin care se urmarea 'promovarea Romaniei ca destinatie turistica si a brandului turistic national, pe plan national si international, in cadrul Galei Internationale de Box Profesionist', si pe care l-a sustinut, 'au ajuns la Federatia Romana de Box''.

Potrivit aceluiasi document, Ion Ariton a explicat senatorilor juristi faptul ca 'o sponsorizare se face intr-un cadru legal, pentru o suma care este calculata la suta din cifra de afaceri'.

'Pentru o sponsorizare dintr-o companie, exista o comisie care analiza oportunitatea si legalitatea sponsorizarii. Dupa ce se fac aceste analize, acel raport de oportunitate si legalitate este trecut prin Consiliul de Administratie al acelei companii si numai dupa aceea se putea face virarea acelor sume in cuantumul si in procentele legale care se pot face din acel cont', a mai aratat Ariton, in Comisia juridica, potrivit raportului citat.

In urma audierii senatorului Ion Ariton, in data de 10 februarie, Comisia juridica a hotarat, cu majoritate de voturi, sa admita solicitarea Parchetului de pe langa ICCJ in vederea formularii cererii de efectuare a urmaririi penale fata de fostul ministru al Economiei.

Procurorul general Tiberiu Nitu a solicitat Senatului incuviintarea inceperii urmaririi penale fata de senatorul Ion Ariton, fost ministru al Ministerului Economiei, sub aspectul savarsirii infractiunilor de participatie improprie la abuz in serviciu si folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite, in dosarul Gala Bute.