Premierul Victor Ponta a marcat joi, printr-o postare pe Facebook, implinirea a 4 ani de la constituirea Uniunii Social Liberale, USL fiind, in opinia sa, "cel mai frumos si bun proiect politic de dupa '89". "5 Februarie 2011 - am pus bazele celui mai frumos si bun proiect politic de dupa '89! USL a reprezentat singurul adversar politic al Regimului 'Basescu', (un regim mafiot si antinational care si in zilele acestea isi arata adevarata fata), USL a fost speranta de schimbare si autorul reparatiilor morale, economice si materiale reusite dupa 7 mai 2012. Si sunt foarte mandru de aceste realizari" a scris Victor Ponta pe reteaua de socializare.

Victor PontaFoto: AGERPRES

Premierul isi reproseaza insa ca atat el, cat si ceilalti membri fondatori nu au stiut sa evite destramarea USL: "Din pacate, ca de atatea ori, impotriva unui proiect bun rautatea si prostia si-au dat mana, si pana la urma raul a castigat! Dar vina mea, a lui Crin si a altor fondatori este ca nu am stiut sa rezistam si sa tinem in viata USL, iar slabiciunile si suspiciunile noastre au fost speculate perfect de adversari. Sunt convins ca timpul va face dreptate USL", apreciaza premierul.