Liderul deputatilor PNL, Ludovic Orban, a anuntat duminica, la finalul reuniunii parlamentarilor liberali ,deschiderea pentru a primi parlamentari independenti afiliati, primul dintre acestia fiind deputatul Aurelian Mihai, urmand negocieri politice si individuale pentru o noua majoritate.

Ludovic OrbanFoto: Agerpres

"Daca exista parlamentari care vor sa adere la grupul parlamentar al PNL, in mod evident ca acest lucru vom accepta independenti afiliati grupului parlamentar al PNL, in mod evident pe baza convenirii obiectivelor grupului parlamentar, agendei parlamentare. Nu pot sa va ascund ca am avut deja am avut discutii cu mai multi parlamentari care deja si-au exprimat intentia de a activa ca independenti in grupul parlamentar al PNL si numarul acestora va fi in crestere", a declarat Orban, citat de Mediafax.

El a fost intrebat la ce numar de parlamentari face referire in prezent, daca ar fi vorba de zece parlamentari. "Nu pot sa va dau un numar...va apropiati. Exista o procedura care este stabilita de Regulamentul Camerei care este aderarea la un grup. Aceasta procedura presupune in mod evident exprimarea in scris a intentiei catre Biroul Permanent si se finalizeaza prin anuntarea in plenul Camerei Deputatilor a apartenentei la grupul PNL. Practic, toti cei care vor veni alaturi de noi ii veti afla in momentul in care vor face declaratiile in plenul Camerei Deputatilor", a mai spus Orban.

Liderul liberal a indicat faptul ca la sedinta grupurilor parlamentare PNL a luat parte deputatul Aurelian Mihai, ales in Diaspora din partea PP-DD si in prezent este independent.

Liderul deputatilor PNL a fost intrebat daca anuntul sau nu vine in contradictie cu decizia PNL impotriva traseismului politic si daca parlamentarii care se aflatura grupului PNL se vor inscrie si in partid. "Nu, vor activa ca independenti in cadrul grupului parlamentar al PNL", a mai spus Orban.

Orban a reiterat faptul ca pentru a obtine majoritatea la nivelul Camerei Deputatilor vor avea loc negocieri cu toate grupurile parlamentare, cu exceptia PSD, dar si in mod individual cu deputatii din toate formatiunile politice.

De asemenea, liderul deputatilor PNL a fost intrebat daca este dezamagit de numarul parlamentarilor care au decis sa i se alature lui Mircea Geoana in demersul de lansare a unui nou proiect social-democrat. "Pe mine nu ma dezamageste, eu am informatii, am discutat cu foarte multi parlamentari. Cunosteam ca numarul de parlamentari aproximativ care vor urma in prima faza platforma domnului Geoana nu va depasi numarul de zece parlamentari. Nu ne dezamageste, asta este. Ei au drumul lor politic, daca vor vrea sa se alature demersului nostru de daramare a Guvernului Ponta vor vota alaturi de noi", a raspuns Orban.

El a sustinut ca mai sunt parlamentari PSD care nu il urmeaza pe Mircea Geoana dar care vor vota o eventuala motiune de cenzura impotriva Guvernului Ponta.

Liderul deputatilor fostului PDL, Tinel Gheorghe, a estimat faptul ca motiunea de cenzura ar putea fi introdusa la inceputul sau la mijlocul lunii aprilie.