Prim-vicepresedintele PNL Ludovic Orban recunoaste, intr-un interviu pentru Stiripesurse.ro, ca s-a intalnit recent cu Adriean Videanu, insa nu in noaptea dinaintea retinerii fostului primar de procurorii DNA, ci "cu mai multe zile inainte". In ceea ce ii priveste pe paparazzi care au surprins imaginile cu cei doi, Orban sugereaza, in interviu, ca acestia ar putea sa nu fie civili, ci ofiteri acoperiti, el afirmand ca "Nu este prima oara cand beneficiez de o atentie sporita din partea unor paparazzi mai mult sau mai putin civili. Sigur ca lucrul asta pe mine nu ma deranjeaza, as putea spune chiar ca imi ofera un plus de siguranta. Dar, as vrea sa retina ca aceasta atentie nu mi se datoreaza mie, iar pozele sunt facute fara acordul meu, in mod evident."

Ludovic OrbanFoto: HotNews.ro

Orban si Videanu au fost surprinsi de paparazzii Wowbiz.ro, care sustineau ca intalnirea ar fi avut loc chiar in ultima noapte de libertate a lui Adriean Videanu, inainte de retinerea sa de catre DNA.

"Ca sa isi petreaca ultima noapte de libertate (in compania sa - n.red.) ar trebui ca in Romania sa fie noapte polara, intrucat eu nu m-am intalnit in noaptea dinaintea arestarii cu domnul Videanu, ci m-am intalnit cu mai multe zile inainte. Nu ne-am intalnit noaptea, ci repet cu mai multe zile inainte", a spus Orban despre Adriean Videanu. "De unde sa stiu eu ce avea sa pateasca Videanu cu multe zile in urma? Discutiile pe care le-am avut nu au absolut niciun fel de legatura cu chestiune in care este implicat astazi Videanu. E mentionata prezenta unui al treilea personaj misterios, e adevarat, era un altreilea personaj acolo, dar daca s-ar fi facut efortul sa se vada cine e al treilea personaj ar fi putut sa vada, sa intuiasca despre ce discutam noi", a adaugat liderul liberal.

In legatura cu tema discutiei dintre cei doi, Orban a spus ca "Nu vi-o pot spune. Dar nu are nicio legatura nici cu politica nici cu situatia in care se gaseste astazi Videanu."

Intrebat cine era al treilea personaj prezent la intalnire, Orban a raspuns ca "Nu pot sa divulg eu identitatea acestui personaj. Este un arhitect, un arhitect care este specialist in planuri de urbanism si planuri de amenajare a teritoriului."