Fostul premier Adrian Nastase scrie sambata pe blog, referindu-se la traficul aglomerat de pe Valea Prahovei, ca "astazi am fi circulat deja" pe autostrada Comarnic-Brasov, "daca la finalul anului 2004 lucrurile stateau altfel". Potrivit lui Nastase, proiectul privind constructia acestei autostrazi, semnat in 2004, in timpul guvernarii sale, cu compania franceza Vinci, "a fost anulat in 2005, imediat dupa venirea lui Traian Basescu la putere" si ca "si a doua oara, in 2010, a fost anulat - un alt contract, pentru acelasi segment de drum, tot cu compania Vinci - dupa al doilea naufragiu al lui Basescu".

Postarea lui Adrian Nastase, intitulata "Autostrada de la Cornu":

"Zilele trecute, am coborat la benzinaria de la intrarea in Cornu, pe DN 1. Nu-mi venea sa cred - masinile circulau bara la bara, spre munte. In a doua zi de Craciun, am fost, cu masina, spre Brasov. Aglomeratie teribila. In special in zona Busteni. Constructia unei autostrazi, evident, se impune.

Mi-am, adus aminte insa de o declaratie halucinanta pe care Traian Basescu o facea in 2005. Acesta vorbea atunci despre Coridorul IV paneuropean care ar fi fost "deviat" de catre guvernul pe care il conduceam astfel incat autostrada sa treaca pe la Cornu. Era vorba de contractul pentru autostrada Comarnic-Brasov, semnat in 2004, cu compania Vinci. Va mai amintiti? Inutil sa precizez ca autostrada viza portiunea din munti, de la Comarnic la Brasov. Oare Traian Basescu nu stia acest lucru?

Din pacate, proiectul de autostrada, semnat cu compania franceza Vinci, a fost anulat in 2005, imediat dupa venirea lui Traian Basescu la putere. Si a doua oara, in 2010, a fost anulat - un alt contract, pentru acelasi segment de drum, tot cu compania Vinci - dupa al doilea naufragiu al lui Basescu.

Cred ca e inutil sa spun ca, daca la finalul anului 2004 lucrurile stateau altfel, astazi am fi circulat deja pe aceasta autostrada. Si cand spun altfel, nu ma refer neaparat la un alt deznodamant al alegerilor, ci la o minima intelepciune si responsabilitate din partea noului "regim" de a continua proiectele bune incepute in perioada 2000-2004.

Acum se invoca imposibilitatea de finantare (lipsa de interes a bancilor straine) pentru acest proiect. In 2004, insa, intr-un alt context al situatiei economice europene si in conditiile speciale ale relatiilor romano-franceze, finantarea autostrazii nu era o problema. Anii au trecut... si acum putem sa circulam, in schimb, pe facebook, ajutati de companiile Vodafone si Orange."