Noul ministrul Educatiei si Cercetarii, Sorin Cimpeanu, a declarat miercuri, referindu-se la afirmatiile presedintelui despre numirea sa in Guvern, ca este dreptul fiecaruia sa aiba o opinie si ca isi doreste ca educatia sa nu devina "taram al disputelor politice", potrivit Agerpres. El a tinut sa precizeze ca de-a lungul intregii sale cariere nu a fost implicat 'nici direct, nici indirect' si nici nu si-a exprimat vreo parere cu privire la validarea sau invalidarea tezei de doctorat a premierului Victor Ponta, si nici 'nu a avut calitatea' sa faca acest lucru.

Sorin CampeanuFoto: Agerpres

"Este dreptul fiecaruia sa aiba o opinie. Am explicat intr-o maniera tehnica succesiunea momentelor in care eu am avut diverse pozitii si am participat sau nu la anumite decizii. Vad ca este din ce in ce mai greu sa punem in practica ceea ce am afirmat inca de alaltaieri, cand am aflat ca voi fi nominalizat pentru acest post, ca imi doresc ca educatia sa nu devina un taram al disputelor politice", a afirmat ministrul la Palatul Parlamentului, dupa ce Traian Basescu a sustinut ca Sorin Cimpeanu si ministrul pentru Dialog social, Liviu Pop, au "contribuit prin distrugerea de institutii ale educatiei la un fals in interes public".

Sorin Cimpeanu a explicat ca in luna aprilie 2011, pe baza experientei profesionale, a devenit membru al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) iar in 5 aprilie 2011, in calitatea sa de membru al acestui organism alaturi de alte cateva sute de membri, 'nu a facut altceva' decat sa evalueze teze de doctorat in domeniile agricultura, horticultura, zootehnie, biotehnologie.

"Urmatorul moment in ceea ce ma priveste a fost 7 septembrie 2012, cand, devenind presedinte al acestei comisii de specialitate, am devenit si membru al Consiliului general CNATCU alaturi de alti 43 de colegi din Academia Romana si din 20 de universitati dintre cele mai prestigioase ale Romaniei. O luna mai tarziu, 10 octombrie 2012, acest consiliu general condus de catre regretatul profesor academician Paul Cristea a ales un secretar general prin votul unui numar de 35 de membri prezenti din totalul de 44. Cautand sa ma documentez, am aflat ca in CNATCU ultima oara cand s-a pus in discutie si s-a luat o decizie a fost 28 iunie 2012, trei luni mai devreme de intrarea mea in Consiliu general CNATCU. Pe 12 iulie, Consiliul national de etica, care nu stiu nici macar din cine este format, dar va trebui sa stiu in calitatea de ministru, a luat o decizie cu privire la acest subiect", a explicat Cimpeanu.

Presedintele Traian Basescu a declarat miercuri ca hotararea Parlamentului cu privire la numirea ministrilor este obligatorie, motiv pentru care va primi si juramantul ministrilor pentru Dialog social, Liviu Pop, si al Educatiei, Sorin Cimpeanu, desi acestia au 'contribuit prin distrugerea de institutii ale educatiei la un fals in interes public'.