Primarul din comuna Luncavita, judetul Tulcea, a depus plangere la politie fiindca o persoana l-a sunat duminica, in timpul celui de-al doilea tur al alegerilor, a spus ca este din partea din partea "vicelui Gabriel O." si i-a cerut sa obtina inca 100 de voturi pe listele suplimentare ca altfel "se pierd alegerile". Contactat de HotNews.ro, primarul spune ca sunt mai multe variante: chiar a fost sunat de la cabinetul domnului Oprea, cineva l-a pus la incercare sa vada daca este corect sau a fost o farsa.

" La ora 12:29, am primit pe telefonul personal cu numărul (…), un mesaj de la numărul 0753142143, cu următorul text: „Buna ziua domnilor, din partea vicelui Gabriel O. va dau apelul! Avem o problema grava, prezenta la vot mare ne face sa pierdem alegerile! Trebuie masuri urgente, asa ca am infiintat un nou comandament intr-o camera securizata! Trebuie sa obtineti fiecare dintre dv inca 100 de voturi pe listele suplimentare. Nu accept scuzele, nu exista nu se poate! Raspundeti scurt printr-un sms, la acest numar, astfel: A – cate voturi pe liste suplimentare ati pregatit initial pt alte localitati, B – cate voturi suplimentare sunt asteptate pt localitatea dv, C – in cat timp faceti rost cele 100 de voturi pe liste suplimentare pe care vi le-am cerut. In 30 de minute maxim astept raspunsurile dv si nu mai mult! Spor la treaba, să ne ajute Dumnezeu!”. La ora 13:53 am fost apelat tot pe telefonul personal, de numărul 0757939327, de o voce feminină, care mi-a spus că este de la „biroul vicelui Oprea” și că „trebuie să transmit raportarea conform ordinului”. Am răspuns că nu există un asemenea ordin, că este o greșeală și am închis. Imediat, peste un minut, am fost apelat de numărul 0757945267 și din nou, o voce feminină, dar diferită de cea anterioară, mi-a spus „să transmit raportarea”. Eu am răspuns la fel și am închis. Consider că mesajul primit și cele două apeluri telefonice reprezintă încălcări ale legislației privind desfășurarea corectă a procesului electoral", se arata in reclamatia facuta la politie de primarul comunei Luncavita, Stefan Ilie si publicata pe www.dobrogeanews.ro

Contactat de HotNews.ro, primarul (PDL) spune ca sunt mai multe variante: chiar a fost sunat de la cabinetul domnului Oprea, cineva l-a pus la incercare sa vada daca este corect sau a fost o farsa.

"Dupa ce am primit aceste mesaje, am hotarat sa sun la Politie, la 112 si am spus ce s-a intamplat. M-au redirectionat catre postul de Politie locala si am inaintat in scris sesizarea. Chiar astazi am primit numar de dosar, iar politia va cerceta daca mesajul si telefoanele respective au fost sau nu primite de acolo (n.r. - Gabriel Oprea) sau cine le-a trimis, fiindca indiferent cine le-a trimis a gresit. Ori ca le-a trimis Oprea, ori ca le-a trimis un simplu cetatean de pe strada au incalcat legislatia, iar eu ma bucur ca am avut inspiratia sa fac plangere ca sa nu fiu acuzat mai tarziu de altceva. Eu personal cred ca domnul Oprea este prea inteligent sa nu trimita asa ceva, adica eu nu cred ca un om care a ajuns ministru, aflat la conducerea unui minister care de asta se ocupa si cunoaste legea, ar fi trimis asa ceva. Cred ca a fost un joc. Am intrebat alti colegi primari si au spus ca nu au primit astfel de mesaje. M-am gandit ca poate cineva vrea sa incerce sa vada daca respect legea. Sau poate fi de la un simplu cetatean care a vrut sa faca rau. Politia sa isi faca treaba si sa constate ce s-a intamplat", a declarat Stefan Ilie.