Rares Bogdan, realizator la Realitatea TV, a anuntat marti pe contul sau de Facebook ca nu va deveni consilierul presedintelui ales, Klaus Iohannis. "Nu imi las Studioul, masuta mea si camerele de luat vederi de la <> pentru nimic in lume!", a scris Rares Bogdan. Potrivit surselor HotNews.ro, si Andrei Plesu ar fi refuzat postul de consilier, propus inca inainte de alegeri. EvZ.ro a scris marti ca Rares Bogdan si Andrei Plesu s-ar numara printre viitorii consilieri ai lui Iohannis.

"Mi-as dori sa aibă un set de consilieri excepționali pentru a nu eșua dupa modelul Emil Constantinescu, dar va informez pe aceasta cale ca eu nu sunt si nu voi fi altceva decat un jurnalist dedicat meseriei sale si telespectatorilor sai. Nu imi las Studioul, masuta mea si camerele de luat vederi de la <> pentru nimic in lume! Si este oricum o discutie falsa.... Telespectatorii mei sunt mai importanti decat orice demnitate in statul roman! Ne vedem la ora 22.00 la <>", a scris Rares Bogdan pe Facebook.