Purtatorul de cuvant al BES, Andra Monica Asanica, a declarat, pentru Mediafax, ca au fost primite de la mai multe asociatii cereri pentru prelungirea perioadei de votare, dar judecatoarea a explicat ca nu se poate, intrucat legea este clara si nu lasa loc de exceptii.

"Nu au fost sesizate nereguli in ceea ce priveste procesul electoral. In schimb, mai multi cetateni si-a exprimat nemultumirea, prin email sau telefonic, pentru faptul ca s-au format cozi si le este teama ca nu vor vota toti. Am mai primit sesizari si de la asociatii care au cerut prelungirea programului de votare", a precizat loctiitorul presedintelui BES, Andra Monica Asanica.

Intrebata daca se ia in considerare prelungirea programului de vot, purtatorul de cuvant al BES a precizat ca institutia nu are atributii in acest sens, iar legea nu permite acest lucru.

"Potrivit dispozitiilor legale, procesul electoral se incheie la ora 21:00. BES nu are competente sa prelungeasca programul de vot in conditiile in care textul de lege e clar si nu lasa loc de exceptii", a explicat Andra Monica Asanica.

In ceea ce priveste recomandarile BES catre birourile sectiilor de votare, purtatorul de cuvant a precizat ca membrilor birourilor li s-a recomandat sa eficientizeze "cat mai mult" procedura de completare a tabelelor. La sectiile unde reprezentantii formatiunilor politice au intarziat, BES a recomandat ca acestia sa fie primiti.

"Oamenii lucreaza la capacitate maxima, spre exemplu la Bologna nici nu au reusit sa se ridice de pe scaune. La sectia de la Ambasada din Paris o doamna s-a simtit rau din cauza epuizarii, i s-a dat putina apa, a stat 5 minute dupa care si-a reluat activitatea", sustine judecatorul BES.