Biroul Electoral Teleorman a refuzat sa acrediteze 20% din persoanele pentru care am depus cereri sa devina observatori in turul 2 de alegeri, a declarat pentru HotNews.ro Claudia Apostol, membru al Centrului pentru Resurse Civice. Aceasta a precizat ca si BEJ Arges si Dambovita “ne-au comunicat astazi ca ne-au refuzat cererile de acreditare pe motiv ca au fost depuse tardiv”, desi au fost depuse in termenul anuntat de BEC. “In consecinta, astazi am formulat catre Tribunalul Dambovita si Tribunalul Arges contestatii pentru anularea deciziilor celor 2 birouri electorale” si “am solicitat judecarea de urgenta, ceea ce presupune ca tribunalele trebuie sa dea o decizie in 2 zile de la solicitare. 2 zile se scurg duminica, de alegeri, deci toate aceste termene ne pun in imposibilitatea de a contesta in mod eficient aceste refuzuri”, a explicat Apostol.

La votFoto: Agerpres

Centrul pentru Resurse Civice se numara printre organizatiile autorizate de Autoritatea Electorala Permanenta (AEP) sa obtina de la birourile electorale judetene acreditarea persoanelor pe care le propun ca observatori in sectiile de votare. In primul tur, numai acest ONG a obtinut acreditarea pentru in jur de 300 de persoane ca observatori, care raman observatori si in turul al doilea al alegerilor, sustine organizatia.

Odiseea acreditarii de observatori in sectiile de votare

Dupa ce in primul tur al alegerilor prezidentiale au fost ridicate numeroase suspiciuni de turism electoral, “suplimentar am primit cereri din partea a aproximativ 400 de persoane, care au vrut si ele sa se acrediteze ca observatori in sectiile de votare”, a declarat pentru HotNews.ro Claudia Apostol, membru al Centrului pentru Resurse Civice.

Aceasta a povestit ca numeroase Birouri Electorale Judetene (BEJ) au spus ca nu primesc si alte persoane ca observatori, fata de lista primita inca din primul tur. Motiv pentru care 10 ONG-uri au cerut lamuriri de la Biroul Electoral Central, care “vineri, 7 noiembrie, ne-a spus ca putem acredita persoane ca observatori, pe langa cele deja acreditate, si intre tururi”.

“Legea spune ca putem depune la BEJ-uri dosarele de acreditare a persoanelor care sa dobandeasca statutul de observatori, cu 5 zile inainte de alegeri. Deci am avut la dispozitie 3 zile lucratoare - de vineri, 7 noiembrie, pana marti, 11 noiembrie, sa acreditam observatori la alegeri”, a explicat pentru HotNews.ro Claudia Apostol.

De aici, au inceput problemele.

“Fiecare solicitare de acreditare pe care o depunem la BEJ-uri este insotita de o declaratie pe proprie raspundere de ne-apartenenta politica a celui pe care il propunem ca observator. Multi au scris aceste declaratii de mana, le-au fotografiat si ni le-au trimis. Noi am trimis mai departe declaratiile pe fax si pe e-mail la BEJ-uri. Biroul Electoral Judetean din Teleorman este singurul care ne-a respins acreditarea persoanelor pentru care calitatea tehnica a copiei declaratiei scoase de fax este atat de slaba, incat nu pot intelege declaratia, si care au refuzat sa confrunte datele, asa cum le scoate fax-ul, cu datele trimise de noi si pe mail”, a sustinut reprezentanta ONG-ului autorizat sa propuna spre acreditare observatori.

Din motive care tin de calitatea slaba logisticii din fiecare birou electoral judetean, adica din cauza unor faxuri proaste, Biroul Electoral Teleorman a refuzat sa acrediteze 20% din persoanele pentru care am depus cereri sa devina observatori in turul 2 de alegeri”, a afirmat Claudia Apostol.

Aceasta a declarat pentru HotNews.ro ca “legea nu reglementeaza modul in care noi corespondam cu BEJ-uri. Majoritatea ne-au spus ca este de ajuns sa trimitem dosarele pe mail. La Teleorman vor numai pe fax sau fizic, dar fizic este imposibil ca dosarele sa ajunga la sediul fiecarui BEJ din toata tara. De aceea am cerut BEC ca aceste documente sa poata fi depuse si in copie, iar BEC ne-a dat dreptate”.

“Repet, Teleorman este singurul judet care ne-a respins cereri pe motiv ca pe fax nu s-au putut intelege datele si au refuzat sa confrunte datele cu aceleasi documente trimise si pe e-mail”, a continuat Claudia Apostol. Aceasta a anuntat ca va contesta in cursul zilei de astazi decizia BEJ Teleorman la Tribunalul Teleorman.

A doua problema - in ce zi pica termenul “cu 5 zile inaintea alegerilor”

“Cu 5 zile inaintea alegerilor trebuie depuse la BEJ-uri solicitarile de acreditare a observatorilor. Am sunat la Biroul Electoral Central, unde ne-au spus ca asta inseamna ca termenul limita de depunere a acestor dosare este marti, 11 noiembrie. Birourile Electorale Judetene Arges si Dambovita ne-au comunicat astazi ca ne-au refuzat cererile de acreditare pe motiv ca au fost depuse tardiv - adica marti, si ca interpreteaza ca 5 zile inainte de data alegerilor expira luni, 10 noiembrie. In consecinta, astazi am formulat catre Tribunalul Dambovita si Tribunalul Arges contestatii pentru anularea deciziilor celor 2 birouri electorale”, a explicat pentru HotNews.ro reprezentantul Centrului pentru Resurse Civice.

Dar problemele nu se opresc aici. Aceasta a declarat: “am solicitat judecarea de urgenta, ceea ce presupune ca tribunalele trebuie sa dea o decizie in 2 zile de la solicitare. 2 zile se scurg duminica, de alegeri, deci toate aceste termene ne pun in imposibilitatea de a contesta in mod eficient aceste refuzuri”, a avertizat Claudia Apostol.

Aceasta a explicat ca, in ceea ce priveste cererile pe care le-a primit organizatia pe care o reprezinta, poate spune ca “in Romania a existat o concentrare a cererilor oamenilor care au vrut sa fie observatori pe Teleorman, Olt, Giurgiu, Constanta, adica acele judete care au tinut prima pagina a ziarelor cu suspiciuni de frauda”.

Am observat ca foarte multi oameni vin din Sibiu sa observe alegerile in Olt, din Bucuresti un numar enorm de oameni pleaca in Teleorman sau Giurgiu, din Brasov in Vrancea sau din Brasov in Vaslui. Sunt doua tipuri de solicitari pe care le primim de la oameni. 1. Stau in judetul cutare si vreau sa merg neaparat in localitatea X ca acolo e bunica mea sau acolo am informatii ca se pregateste ceva. 2. Ma trimiteti voi unde credeti ca este nevoie si este relevanta prezenta mea”, a declarat pentru HotNews.ro reprezentantul Centrului pentru Resurse Civice.

Aceasta a precizat ca, observatorilor din marile orase, organizatia le-a organizat sesiuni de instruire, iar celorlalti le-a transmis brosuri in care i-a informa catre cine sa adreseze sesizari daca observa ceva in neregula in ziua votului, iar pe 16 noiembrie 2014 li se ofera asistenta telefonica in orice moment.

Problemele pe care le-am intampinat acum cu aceste acreditari sunt minore fata de ceea ce inseamna peisajul complet al acestor alegeri: in multe sectii de vot, presedintii si politia se dovedesc ineficienti in fata turismului electoral, care este din punctul nostru de vedere cea mai mare dintre problemele alegerilor acestora si nu vedem vreo sansa ca la turul 2 lucrurile sa stea altfel”, a avertizat Claudia Apostol.

Aceasta a explicat ca “in baza observatiilor pe care le fac cei acreditati in sectii, vom formula sesizari asa cum am facut si in primul tur, acolo unde vom crede de cuviinta. Putem formula sesizari, in functie de fapta, ori la AEP, ori la BEC, ori la Politie. De exemplu, in primul tur am remarcat in fisele observatorilor ca majoritatea - cu o pondere dubla fata de orice alt tip de reclamatie - au ridicat suspiciuni de turism electoral, asa ca am formulat catre BEC si AEP o solicitare de verificare de urgenta a listelor suplimentare din toata tara. Eu am fost observator intr-o localitate foarte aproape de granita de judet si oamenii care faceau acest turism de o zi veneau din ambele directii si asta s-a remarcat in foarte multe locatii. Noi nu putem sa spunem daca s-a dovedit sau nu ca e turism electoral, pentru ca un observator din sectie nu poate dovedi un fenomen care se desfasoara mai ales in afara sectiei, insa in Olt de exemplu observatorii nostri au fost observatori ai unui fenomen ca la moaste”.

Reprezentantul organizatiei a precizat ca “in urma acestei cereri de comparare de urgenta a listelor suplimentare, pentru a descuraja in turul 2 turismul electoral, nu am primit raspuns decat de la BEC, care isi declina responsabilitatea catre AEP, de la care nu am primit raspuns”.

Citeste si: