Candidatul Aliantei PSD-UNPR-PC la alegerile prezidentiale, Victor Ponta, a obtinut in primul tur cele mai multe voturi in judetul Ilfov - 39,97%, pe locul doi fiind clasat candidatul ACL, Klaus Iohannis, cu 27,71% din numarul total de voturi exprimate, informeaza Agerpres.

Potrivit datelor oficiale centralizate, pe locurile urmatoare s-au clasat Calin Popescu Tariceanu - 7,56% din voturi, Monica Macovei - 6,5%, Elena Udrea - 5,93%, Corneliu Vadim Tudor - 5,1%, Dan Diaconescu - 4,23% si Teodor Melescanu - 1,53%. Sub 1% au obtinut William Brinza - 0,43%, Gheorghe Funar - 0,36%, Kelemen Hunor - 0,26%, Constantin Rotaru - 0,25%, Mircea Amaritei si Zsolt Szilagyi - cate 0,08%.

Din totalul celor 304.274 de alegatori au fost prezenti la urne 198.990. Au votat pe lista electorala suplimentara 39.532 de alegatori si cu urna speciala - 2.216. Prezenta la vot a fost de 65,4%, au fost 193.526 voturi valabil exprimate si 5.459 voturi nule.