Monica Macovei a facut o scurta declaratie de presa duminica seara dupa anuntarea exit poll-urilor, la micul sau sediu de campanie de pe str. CA Rosetti. Aceasta nu a facut nicio referire la ce procent a obtinut in cursa electorala deoarece nu s-a facut o numaratoare paralela insa a declarat ca "rezultatele oficiale vor demonstra ca suntem mult mai multi". "Am aratat ca se poate corect, decent si simplu", a declarat Macovei cu zambetul pe buze. Totodata, Macovei i-a chemat pe cei care au votat-o alaturi de ea intr-o "noua constructie" care le reprezinta valorile.

Macovei si consilierii sai la sediuFoto: Hotnews

Cu mai bine de jumatate de ora inainte sa se anunte exit poll-urile, micutul sediu de campaniei al Monicai Macovei de pe str. CA Roseti a devenit neincapator pentru numarul mare de jurnalisti.

Monica Macovei a sarbatorit victoria in aceeasi camera in care a tinut conferintele de presa din timpul campaniei, cu singura diferenta ca la pupitrul de unde vorbeste a fost pus un podium improvizat din cateva pachete de hartie si un placaj. Alaturi de ea, la prezidiu a fost prezenta echipa de campanie, toata lumea afisand o mina vesela.

"Astazi s-a nascut al treilea pol in Romania. Astazi impreuna am demonstrat ca suntem impreuna o forta vie, o forta in crestere. Fara partide politice, fara baroni, fara finantari oculte, fara finantari murdare, am aratat ca noi contam. Am aratat ca se poate corect, decent si simplu. Rezultatele de dupa numararea voturilor vor confirma ca suntem si mai multi si am fi fost si mai multi daca toti cei din diaspora ar fi putut vota. Vedeti ce prost a organizat alegerile acest Guvern. Vedeti ce cozi sunt la sectiile de votare din diaspora si ce sandaluri. Va reamintesc ca am fost singurul candidat care a propus votul electronic pentru romanii din Romania si din diaspora. Va multumesc pentru incredere, va multumesc pentru sprijin, va multumesc pentru vot. Voturile pe care mi le-ati dat sunt vourile d-voastra, impreuna le vom folosi si vom porni la drum. Impreuna am demonstrat ca suntem mult mai multi dect credeau ei si cu timpul vom fi si mai multi. Suntem o forta uriasa de schimbare, ne vrem tara inapoi", a declarat Macovei.

Aceasta i-a indemnat pe sustinatori sa vina alaturi de ea si sa formeze o noua formatiune politica.

"Romania este a noastra si o vrem inapoi. Prin reusita noastra de azi incepe actiunea noastra, incepe revolutia oamenilor cinstiti. Ii invit pe toti care au fost langa mine si pe altii care vor sa vina intr-o noua constructie care sa ne reprezinte valorile: dreptate, justitie, demnitate, integritate. Suntem multi, sntem mult mai multi decat cei care au mers astazi la vot si o sa aratam ca suntem o forta uriasa de schimbare. Totul este sa indraznim sa credem in vis. Eu am crezut, cred si cu totii o sa vedem ca visul devine realitate. Pornim acum un proiect pe termen lung si impotriva putem salva Romania. Vocea noastra a fost auzita si va fi auzita tot mai mult in fiecare zi. Va multumesc pentru tot. Ati fost extraordinari", si-a incheiat Macovei discursul.

Imediat dupa declaratia de presa, aceasta a parasit sala, fara sa raspunda intrebarilor jurnalistilor.