Candidatul Aliantei Crestin Liberale (ACL) la Presedintie, Klaus Iohannis, l-a acuzat, miercuri seara, pe principalul sau contracandidat, social-democratul Victor Ponta, ca este "un om manevrat" si un "un om al gastilor de partid, potrivit Agerpres.

El a declarat, in cadrul unui miting electoral in municipiul Campulung Moldovenesc, ca Partidul Social Democrat (PSD) "ofera circ de dimineata pana seara".

"In aceste zile vedem foarte bine unde ne-au adus 25 de ani de scandal, de galagie inutila. Ne uitam la televizor si ce vedem? De dimineata pana seara vorbe goale, corupti dusi la procuratura. Un PSD care nu a reusit sa faca decat circ, acel circ ieftin cu auto-suspendarile. Pai asta-i partid serios care guverneaza Romania? Cu Victor Ponta in frunte. Victor Ponta este un om manevrat, un om al gastilor de partid si niciodata nu s-a vazut asa bine ca ieri si astazi. Nici nu a plecat bine din partid si deja s-au aruncat toti ca lupii sa se certe pentru conducerea partidului. Asta-i Victor Ponta care vrea sa ne conduca. Asta-i Victor Ponta manevrat de structuri, care vrea sa devina presedinte", a afirmat Iohannis.

Candidatul ACL sustine ca are "leac pentru aceasta boala a politicii romanesti", care se numeste "Romania lucrului bine facut". El spune ca proiectul sau are in vedere "o tara fara corupti in fruntea partidului, fara corupti in fruntea tarii" si "o tara in care justitia este independenta" si in care "unde-i lege nu-i tocmeala".