Candidatul PMP la Presedintie, Elena Udrea, a declarat, miercuri, la Gandul Live, ca si-a vandut si ultima casa pentru ca avea nevoie de bani, aratand ca a vandut "cam tot" din dorinta de a investi in agricultura si turism, relateaza Mediafax.

"Am vandut si ultima casa pe care o mai aveam, am vandut-o alaltaieri, ca aveam nevoie de bani, deci in momentul asta nu mai am nicio casa. Adica nu mai am nicio casa, nu am 7 case. Ca sa vedeti ca lucrurile sunt judecate dupa mituri, din 14 candidati eu sunt pe locul 10 ca avere, altii au 6 case, 7 case", a afirmat Udrea la Gandul Live.

Ea a spus ca a avut bani din partajul in urma divortului si din vanzarea de imobile si i-a investit in agricultura si turism, confirmand ca a avut 1.383.190 euro, a investit 1.170.000 euro si i-au ramas aproximativ 200.000 euro.

"Sumele le pot justifica pe toate, sunt fie bani din partaj, fie sume din vanzari de imobile, deci, am vandut, asa cum am spus la inceputul anului cam tot din dorinta de a investi banii in agricultura, in turism, om vedea daca merge, daca nu merge", a adaugat Udrea.