Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, sambata, la finalul sedintei Biroului Permanent ca a fost sesizata Comisia juridica in legatura cu solicitarea de arestare preventiva a deputatilor Viorel Hrebenciuc si Ioan Adam, in cazul carora teoretic se poate da un raspuns in trei zile.

"Respectam procedurile care sunt stabilite prin Regulament si obligatiile pe care le avem in lege, de indata am convocat Biroul Permanent ca si la domnul deputat Dinita si ca de obicei, in ultima perioada v-ati obisnuit. L-am rugat pe domnul secretar general sa-i informeze pe cei doi parlamentari ca incepand de la 12.20 pot consulta dosarul la Comisia juridica, asa cum a facut si domnul deputat Dinita. Termenele curg de luni. Luni, marti si miercuri sunt primele trei zile, conform legii, pentru face raportul in Comisia juridica daca nu va cere Comisia juridica date suplimentare de la procurorul general, asa scrie in lege, aceasta este obligatia noastra, nu stiu mai multe, dupa care in cinci zile trebuie sa-l punem pe ordinea de zi", a declarat Zgonea, potrivit Mediafax.

El a evitat sa pronunte numele deputatilor pentru care DNA a solicitat incuviintarea arestarii preventive, el fiind rugat de jurnalisti sa precizeze numele celor care au facut obiectul sedintei Biroului Permanent.

"Pe cei pe care i-ati prezentat dumneavoastra. Dumneavoastra ati prezentat inainte de a deschide eu dosarul in presa, eu am deschis dosarul aseara la ora 20.00... Nu, 19.03, scuzati-ma. Deja toate stirile erau prezentate si documentul pe care l-am primit de la ministrul Justitiei era in intregime pe internet, sau in proportie de 80%, ca si la domnul deputat Dinita", a declarat Zgonea.

La insistentele jurnalistilor el a precizat ca este vorba de Ioan Adam si Viorel Hrebenciuc.

Presedintele Camerei Deputatilor a admis faptul ca la nivelul Comisiei juridice poate fi depasit termenul de trei zile pentru prezentarea raportului in cazul solicitarii de incuviintare a arestarii, daca sunt solicitate clarificari suplimentare de la Ministerul Justitiei.

Directia Nationala Anticoruptie a cerut aviz de la Camera Deputatilor pentru arestarea lui Viorel Hrebenciuc si Ioan Adam, in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri.

Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) a transmis procurorului general al Romaniei cererea si referatul intocmit de procurorii anticoruptie, in vederea sesizarii ministrului Justitiei, pentru a cere presedintelui Camerei Deputatilor incuviintarea arestarii preventive a deputatilor Viorel Hrebenciuc si Ioan Adam, in dosarul privind suspiciuni de coruptie legate de atribuirea unor mari suprafete de teren forestier.