Teodor Melescanu propune reducerea numarului de parlamentari la 324, scurtarea mandatului sefului statului la patru ani si organizarea, in 2016, de alegeri legislative si prezidentiale. In acest scop, fostul sef al SIE s-a declarat, intr-un interviu acordat HotNews.ro, dispus sa-si scurteze mandatul la doi ani.

Teodor Melescanu (foto arhiva)Foto: HotNews.ro
  • Urmareste aici interviul LIVE VIDEO si LIVE TEXT

Interviul a fost realizat cu echipament NIKON

"Am o propunere la care tin foarte mult, reducerea numarului de parlamentari la 324, reducerea mandatului presedintelui la 4 ani si prima etapa e chiar in 2016, in doi ani am putea face modificarile constitutionale si am putea aduce din nou alegerile prezidentiale cu cele parlamentare", a afirmat acesta.

El a argumentat ca nu e vorba doar de economii la bugetul statului, ci si de evitarea coabitarii, care este extrem de dificila si de daunatoare pentru Romania.

As fi de acord ca mandatul meu sa dureze doar doi ani, as fi foarte mandru daca in doi ani as putea realiza ceea ce altii au realizat in zece.

Red: Vi se pare corect sa candidati din postura de sef al SIE?

Melescanu: Da, e corect legal, nu exista nicio interdictie. E si moral pentru ca nu am prezentat candidatura pana cand nu mi-am dat demisia. Altii isi fac campanie din pozitii mult mai importante, ca dl Ponta, din postura de premier, sau dl Tariceanu, din postura de sef al Senatului, ca dl Iohannis sau presedintele Basescu care sprijina un candidat

Red: Credeti ca legea ar trebui modificata pentru impunerea unor restrictii de implicare in politica a fostilor sefi de servicii?

Melescanu: Din punct de vedere al sefului SIE, nu vad de ce ar fi necesara, ba ar fi chiar paguoasa. Din calitate de sef al SIE ai o viziune mult mai completa asupra a ceea ce se intampla pe plan international. Ar fi pacat sa nu poti folosi o experienta in folosul Romaniei

Eu cred ca atunci cand ai intrat in politica trebuie sa te tii de politica, e adevarat ca experienta nu ti-o poate lua nimeni.

  • Relatia cu col. (r) Mircea Dogaru:

Red: De ce ati acceptat ca o parte din semnaturile pentru candidatura sa fie stranse de un personaj straniu, col Dogaru?

Melescanu: Dl Dogaru a avut cateva interventii pe la televiziuni in favoarea mea, dar nu a strans nicio semnatura. De altfel nici nu a semnat pentru mine. Nu a strans nicio semnatura, nici macar pe a dansului. Eu nu am nevoie sa ma delimitez de niciun personaj, Foarte multa lume care ma sustine are opinii pe care nu le impartasesc in totalitate. Orice sprijin pentru candidatura mea are doua conditii: sa sprijine candidatura mea si programul meu. Cine sprijina programul meu are toate valorile democratice acolo.

Eu m-am delimitat foarte clar prin programul meu in care garantam pentru toate institutiile care lupta impotriva coruptiei. Aceasta lupta e esentiala pentru Romania, fara ea societatea nu poate functiona

  • Despre trecutul sau

Red: Acum zece ani ati fost acuzat ca ati fi fost ofiter acoperit de dl Mircea Raceanu, fost diplomat. L-ati mai dat in judecata?

Melescanu: Nu, pentru c ar fi fost stupid si nu am putut obtine hartiile necesare de la SIE si SRI, am facut niste adrese si mi s-a spus ca nu figurez in evidente. Tot ce e inainte de '90 este deconsipirat, se gasesc materialele la CNSAS< am candidat de patru ori la Senat, de fiecare data am fost verificat, au mai fost si altii care au verificat direct, fosti sefi, asa ca nu e nicio problema ca as fi avut vreo legatura cu securitatea nici ca ofiter, nici ca ofiter acoperit

Am avut nevoie ca sa plec la studii in strainatate de aprobarea CC al PCR pentru ca nu eram membru de partid. Au plecat foarte multi, daca aveti impresia ca sunt singurul...au fost sute de oameni in strainatate la studii, eu am fost la studii doctorale, au fost sute daca nu mii de oameni, anii 60 au reprezentat o perioada de deschidere, am fost la doctorat impreuna cu actualul patriarh, el facea doctoratul in teologie, cu Popiftenie

Red: Ilie Sarbu a fost?

Melescanu: Nu, nu l-am cunoscut inainte sa fie acoperit

Red: In ultima perioada s-a invocat des numele lui Caraman. Ce parare aveti?

Melescanu: Nu i-am cunoscut activitatea, stiu doar ca a fost implicat intr-un mare scandal de spionaj la NATO, l-am cunoscut recent, e un om normal...dar nu sunt specialist

  • Scandalul Ponta - ofiter acoperit SIE

Red: De ce ati spus initial ca Traian Basescu v-a cerut o lista cu ofiterii acoperiti din presa, apoi ati revenit si ati spus ca v-a cerut nume?

Melescanu: Va trimit la Dex, o insiruire de nume e o lista, si mi-am asumat - am facut corectura azi in conferinta de presa. Nume, mai multe nume, si perioada in care au fost specializati. Eu am considerat ca e o lista, daca nu e asa, spun ca mi s-au cerut nume.

Red: Dar in cererea catre SIE, facuta publica de presedintele Basescu, nu se cer nume, ci vi se cerea informatia daca in Guvern sunt ofiteri acoperiti ai SIE. Nu se cer nume. Si cerea de la Cotroceni continua astfel: "In cazul in care exista astfel de situatii va rog sa precizati perioada in care acestia au fost ofiteri ai SIE si daca au fost specializati in aceasta perioada".

Melescanu: Cum se putea preciza perioada daca nu spuneai un nume?

Rep: Asta e deductia dvs. Dar nume nu vi se cer in aceasta adresa

Melescanu: Cum poti da aceste perioade daca nu ai un nume? Inca o data va repet.

Rep: Dar repet, nu vi se cer nume. Din aceasta adresa nu vad ca scrie sa vi se dea nume

Melescanu: Inca o data, nu am documentele la mine, au fost mai multe cereri...

Rep: Deci au fost mai multe cereri? Cereri in scris sau verbale?

Melescanu: Documentele au fost mai multe, au fost niste reveniri. Cereri scrise. Am considerat ca daca se cere o insiruire de perioade in care unii au fost ofiteri sub acoperire inseamna implicit si numele si este de fapt o lista.

Rep: E o deductie a dvs.

Melescanu: Ati spus-o de 2-3 ori. Dati-mi voie sa am si eu o interpretare.

Red: Are dreptate Basescu cand spune ca nu poate lasa sa se creeze un precedent aici?

Melescanu: Nu, nu are dreptate deloc. Sefului statului nu i se poate refuza nicio informatie necesara pentru indeplinirea functiei. In legatura cu modalitatile de obtinere a informatiilor, nu are acces la ele, la fel cum si eu nu am acces.

Rep: Dar dvs. ati refuzat sa raspundeti cererii presedintelui Basescu bazindu-va pe o hotarare de Guvern, in timp ce presedintele si-a bazat cererea pe o lege.

Melescanu: Haideti sa ne oprim, ca nu am venit sa discut de acoperiti.

Rep: Dar interesul public e urias.

Melescanu: Ce pot sa zic, care e legea dupa care judeci? Tot ce se publica in monitorul oficial. A face interpretari, ce bate, ce e mai sus, nu are sens sa le facem la televizor sau la radio, ci de catre organele de drept ale statului.

Legea spune ca hotararea de guvern nu bate legea, detalieaza legea. Art 10 din legea SIE spune clar ca nu pot fi deconspirate nimanui si in nici o imprejurare mijloacele informative, sursele, citez din memorie, nu stiam ca voi fi supus unei analize interpretative. Mi se pare aberant, suntem in campanie electorala si discutam despre lucruri care nu au legatura cu programele electorale.

Red: Dar vi se pare normal ca asupra presedintelui sa planeze suspiciunea ca a incalcat Constitutia, fiind concomitent procuror si ofiter acoperit?

Melescanu: Asta e sarcina organelor competente, din punctul meu de vedere eu nu as face-o, eu nu as lasa sa planeze asupra mea. Din pacate legea nu permite.

De 72 de ore nu am decat tema ofiterului sub acoperire.

Red: Ati spus ca e interzis ca presedintele sa aiba copii dupa documente SIE. Cum se poate rezolva, ce ar trebui sa faca SIE, o plingere penala?

Melescanu: Nu plingere, ci o clarificare inter-institutionala. Ar presupune o discutie fie la ORNISS, fie la SRI legata de modul cum se administreaza documentele secrete la presedintie, daca exista reglementari.

  • Lupta anti-coruptie

Red: Lupta anti-coruptie. Care a fost contributia SIE?

Melescanu: Cea mai importanta contributie si singura pe care o putem face e aceea de a oferi suport informativ pentru informatiile care vin din strainatate. Noi cand primeam o informatie care privea pe altcineva o transmiteam automat fie la DIICOT, fie la DNA, fie la SRI, nu aveam o impliare directa neavand dreptul sa facem activitati pe teritoriul Romaniei

Red: Ce cazuri de coruptie care implica ambasador, consuli, de ce nu am vazut cazuri de coruptie initiate spre exemplu pe off-shore?

Melescanu: SIE nu lucreaza din initiativa sa, in fiecare an se adopta programul national de prioritati informative si se dau sarcini. Nu am avut niciodata o sarcina speciala pentru off-shore, sarcinile noastre erau in special pentru informatii de natura politica. Tot ce se primea la SIE de la parteneri era transmis intotdeauna. Sa fiu foarte cinstit cu dvs, aceste lucruri nu se pot face de catre SIE, sunt de natura politieneasca, fie MS prin comisii rogatorii fie pe linie de Europol

Nu e peste tot ca in Romania nimeni nu are acces la conturi daca nu exista o solicitare oficial. A trimite un spion sa spioneze conturile unei banci e un lucru de neinchipuit.

Credeti ca noi am tolera in Romania sa vina tot felul de spioni sa se uite prin conturile bancilor?

Red: O persoana cautata e Codrut Marta, aveti vreo informatie?

Melescanu: Absolut niciuna.

Red: Vedetele dosarelor sunt acum Microsoft, EADS. SIE a avut vreo contributie?

Melescanu: La cunostinta mea, nu. Datele au fost trimise direct serviciilor competente.

Red: In 2000, cand ati candidat, ati spus ulterior ca scorul mic are o cauza in lipsa de finantare

Melescanu: Am deja o alta vizibilitate acum si donatiile sunt mult mai importante acum, sunt destul de multi oameni care au contribuit la campanie. Am schimbat complet viziunea, eu nu strang oameni cu autobuze, eu ma duc la oameni si asta ma costa foarte putin, timpul meu si sanatate, ceva afisaj care nu e foarte scump. Restul se face cu faorte multi voluntari.

Sunt in general oameni tineri, din zona studenteasca si psot-studenteasca , tinere cadre unviersitare

Red: V-a incurcat scandalul ofiterului acoperit?

Melescanu: A fost mai multa vizibilitate, da, dar nu am putut sa imi prezint oferta politica

Red: Cum va definiti ca ideologie?

Melescanu: Sunt de centru dreapta si asa am fost intotdeauna, sunt adeptul ordo-liberalismului, care porneste de la ideea ca libera initiativa si competitia sunt elemente esentiale, dar trebuie sa se desfasoare intr-un cadru foarte bine organizat de catre stat. E o viziune care porneste de la ideea ca tot ce inseamna economie libera sa aiba si o reglementare cat mai corecta.

Red: Pe cine sustineti in turul 2?

Melescanu: Nu am luat inca o decizie, eu vreau sa intru in turul doi. Decizia nu e legata doar de ideologie, ci si de incredere si eficienta

Red: Pe cine vedeti ca premier?

Melescanu: Romania are un premier, Ponta, sustinut de o majoritate legala. Nu e treaba presedintelui sa bage batul prin gard, sa schimbe majoritatile, premierii. Respect intotdeauna votul cetatenilor. Daca se creeaza o alta majoritate, legal constituita, prin votul cetatenilor, nu voi avea nicio problema sa lucrez cu nimeni.

Primul ministru e cel care are majoritatea in Parlament, il da jos tot parlamentul printr-un vot de neincredere.

Red: Il vedeti pe Maior premier?

Melescanu: E o decizie care nu imi apartine mie. Si Maior, si multi alti oameni de varsta mijlocie, in jur de 50 de ani, pot sa fie foarte buni premieri, dar majoritatea va decide

Red: Pe cine ati vedea sefi la serviciile secrete?

Melescanu: Nu pot sa va dau un raspuns, dar nu presedintele numeste sefii, presedintele propune, parlamentul numeste. Orice decizie a mea va trebui sa faca obiectul unei consultari cu premierul si majoritatea parlamentara. Dar ca principiu as merge in continuare pe numire de oameni politici, posibil din opozitie, daca s-ar putea agrea o majoritatea. Ideile nastrusnice de a numi militar ne-ar da inapoi cu 30 de ani. Ar trebui sa aiba o minima experienta parlamentara, in comisiile de profil, pentru a nu fi socat la primul contact cu activitatea

Red: Basescu vorbea de o inechitate legata de pensiile din serviciile secrete.

Melescanu: Nu stiu la ce se referea, sistemul are o cu totul alta problema, problema fundamentala a sistemului de asigurari sociale e posibilitatea de supravietuire. Majoritatea tinerilor care emigreaza sunt intre 25 si 50 de ani, nu mai contribuie in Romania, iar sistemul e supus unei presiuni enorme. Daca nu se adopta masuri rapide tot sistemul poate fi pus in discutie pentru ca nu va mai fi sustenabil financiar.

Red: Cum proiectati politica fata de Rusia?

Melescanu: Consider ca in perioada care urmeaza atributiile presedintelui de pol externa vor fi esentiale. Avem nevoie de un presedinte foarte activ, respectat si recunoscut pe plan international si capabil sa conlucreze foarte eficient cu Guvernul si parlamentul. Elementul esential in politica externa e coerenta. Si eu consider ca politica externa e extrem de importanta, unul din cele mai importante prerogative.

Prima si cea mai importanta problema e parteneriatul strategic cu SUA, conceput in sensul ca noi adresam cereri si americanii vin, cu baza de la Deveselu, cu mai multi soldati, dar nu intelegem ca nu e o strada cu sens unic, trebuie sa facem dovada de solidaritate, trebuie construit si atunci cand SUA fac un apel pentru lupta impotriva Statului Islamic trebuie ca si Romania sa fie capabila sa se implice.

A doua prioritate e ridicarea profilului Romaniei in UE si NATO, suntem in cladire, dar nu suntem la masa la care se iau deciziile in UE suntem inca o tara socotita cu probleme mult prea mari ca sa se aseze la masa unde se iau deciziile.

Voi promova o politica de deschidere catre toate tarile, cu o anumita prioritate pentru tarile din Asia, ca si cu alte tari din Orient.

Intrebarea dvs priveste direct relatia cu Rusia. Relatia cu Rusia porneste de la un principiu fundamental, rolul Rusiei in materiel de securitate in regiunea noastra este unul esential. In ultima perioada au intervenit anumite actiuni ce contravin principiilor dreptului international, a fost ocupata Crimeea, sunt incurajate tendinte secesioniste in Ucraina. Nu putem spune ca relatiile cu Rusia le vom dezvolta in continuare, ar fi incorect, Rusia e supusa sanctiunilor internationale, are o politica in care prefera instrumente de forta pentru a-si realiza obiectivele, inacceptabil dupa parerea mea

Putem vorbi de dezvoltarea relatiilor cu Rusia dupa rezolvarea problemelor mentionate prin negocieri internationale. Sa ne prefacem acum ca nu s-a intamplat nimic...

Red: Vedeti posibila decuplarea Romaniei de Bulgaria in mecanismul MCV?

Melescanu: Sunt anumite tatonari...La bine sau la rau am fost alaturi de Bulgaria de la intrare....Stiu ca exista o tendita de acest fel, si in raport de intrarea in Schengen. Din punctul meu de vedere Romania trebuie sa apese pe acceleratie si sa rezolve toate problemele care sunt, in special in ce priveste MCV

Cred ca in cazul Schengenului ar fi eroare, am avea o mie de km de granita pe Dunare pe care ar trebui sa o securizam

Red: Ati amintit de un roman care a plecat sa lupte pentru ISIS

Melescanu: Problema nu e legata de cetatenii romani,...pe teritoriul Romaniei exista un pericol mare legate de ceilalti cetateni din Europa si Balcanii de vest. Exista mii de luptatori care oricand se pot intoarce in UE. Acestia sunt cetateni europeni, trec la granita cu cartea de identitate si riscurile sunt foarte mari, nu poti lua masuri preventive.

Cand vine cineva dintr-o tara de risc, stii despre ce e vorba, dar cand e vorba de cetateni UE e aproape imposibil sa prevezi

Red: Ce semnificatie are preluarea comenzii la Deveselu?

Melescanu: E un semnal extrem de puternic. E intrarea oficiala a noastra intr-una din structurile esentiale de securitate

Am o propunere la care tin foarte mult, reducerea numarului de parlamentari la 324., reducerea mandatului presedintelui la 4 ani si prima etapa e chiar in 2016, in doi ani am putea face modificarile constitutionale si am putea aduce din nou alegerile prezidentiale cu cele parlamentare.

Nu e vorba doar de bani, dar coabitarea e extrem de dificila si daunatoare

As fi de acord ca mandatul meu sa dureze doar doi ani, as fi foarte mandru daca in doi ani as putea realiza ceea ce altii au realizat in zece.