Fostul ministru al Tineretului si Sportului si deputat de Valea Jiului Monica Iacob Ridzi, condamnata in prima instanta de ICCJ la 5 ani de inchisoare cu executare, a trecut de la PPDD la UNPR, aceasta ocupand functia de presedinte al Departamentului pentru Afaceri Europene din cadrul partidului, anunta Mediafax.

Potrivit site-ului oficial al Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei, Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului si Sportului, in prezent deputat de Valea Jiului, s-a inscris joi in aceasta formatiune, figurand ca presedinte al Departamentului pentru Afaceri Europene din cadrul UNPR.

Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului si Sportului, a demisionat din PDL in toamna anului 2012, iar la alegerile din 2012 ea a candidat din partea PPDD, castigand un mandat de deputat in judetul Hunedoara.

Ea a fost condamnata, in 27 ianuarie, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la cinci ani de inchisoare cu executare, in dosarul in care a fost acuzata de abuz in serviciu privind manifestarile organizate in 2009 de Ziua Nationala a Tineretului, decizia nefiind definitiva.

Sotul Monicai Iacob Ridzi, Tiberiu Iacob Ridzi, a trecut si el de la PDL la UNPR miercuri, conform declaratiei presedintelui UNPR Hunedoara, Haralambie Vochitoiu.

Tiberiu Iacob Ridzi este primar la Petrosani din anul 2007. Primul mandat al lui Tiberiu Iacob Ridzi a fost unul partial, dupa ce edilul-sef de atunci, Carol Schreter, a decedat.

Tiberiu Iacob Ridzi si-a dat demisia din functia de presedinte al PDL Petrosani in luna februarie, dar ramasese membru PDL. Ridzi a fost si presedinte al PDL Hunedoara din 2009, atunci inlocuindu-l in functie pe fostul ministru al Muncii Gheorghe Barbu.