Monica Macovei a afirmat miercuri seara, la B1 TV, ca premierul Victor Ponta are o miza personala foarte mare in dosarul Lukoil, in care procurorii ancheteaza o prezumtiva evaziune fiscala de 230 milioane euro, in conditiile in care, potrivit informatiilor din presa, "a primit apartamente de la Lukoil direct sau prin interpusi".

Victor Ponta "de trei zile preseaza justitia inadmisibili, grosolan, fara precedent", a spus Macovei, intr-o interventie telefonica, dupa noi declaratii ale primului ministru legate de acest caz si dupa ce grupul Lukoil a amenintat ca va inchide definitiv rafinaria Petrotel Ploiesti daca, pana vineri, procurorii nu vor accepta ridicarea sechestrului instituit pe stocurile si pe patrimoniul companiei.

Macovei s-a intrebat, in acest context, daca, in cazul in care Lukoil pleaca di Romania, "il ia si e Ponta cu ei". "Poate atunci avem si noi un castig".

In opinia sa, societatea rusa "santajeaza direct procurorii romani, pe Ponta si pe noi toti cu locurile de munca pe care le-am pierde" iar Victor Ponta "ar trebui cercetat pentru obstructionarea justitiei".

"Dintre Putin si romani, Ponta l-a ales pe Putin. Asta se numeste tradare nationala, ce face Ponta", a concluzionat ea.