Premierul Victor Ponta se afla de marti in Statele Unite ale Americii, cu ocazia celei de a 69-a sesiuni a Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite (ONU), prilej cu care se va intalni cu reprezentanti ai comunitatii romanesti si directori ai companiilor americane, potrivit Mediafax. Premierul va sustine discursul national, in cadrul reuniunii plenare din 25 septembrie 2014, si va avea, in marja sesiunii, o serie de intrevederi bilaterale cu omologi din tarile participante la dezbateri, precum si cu oficiali ai ONU, informeaza Guvernul. Ponta va reveni in Romania joi.

La New York, seful Guvernului va lua totodata parte la o serie de evenimente organizate sub egida presedintelui SUA si de catre lideri ai institutiilor europene si va avea o intrevedere, la sediul Consulatului General al Romaniei la New York, cu reprezentanti ai comunitatii romanesti din SUA.

Guvernul mai precizeaza ca vizita in SUA va continua la Houston, unde, pe 26 septembrie, Ponta va avea intrevederi cu conducerea companiilor Halliburton si Exxon Mobile, precum si cu alti reprezentanti ai companiilor americane din domeniul petrol si gaze naturale.

Tot pe 26 septembrie 2014, Ponta va participa la o conferinta cu tema "Romania, poarta catre un sector energetic sigur si diversificat", gazduit de World Affaires Council din Houston, si va vizita centrul tehnologic al Exxon Mobile. In cursul intalnirilor, Ponta va prezenta oportunitatile de investitii in sectorul energetic din Romania si va promova, conform sursei citate, capabilitatile companiilor romanesti din sectorul energetic ca furnizoare de servicii si expertiza locala in proiectele din Romania, precum si in alte regiuni.

La intrevederile de la Houston, prim-ministrul va fi insotit de ministrul de Finante si de ministrul delegat pentru Energie.