Fostul premier Emil Boc a anuntat ca o va sustine pe Elena Udrea la alegerile prezidentiale, pentru ca aceasta este "un adversar redutabil, bataios si dur la adresa PSD si a lui Victor Ponta", potrivit Mediafax.

"O sustin, de asemenea, pentru faptul ca nu a ezitat niciodata sa apere si sa creada in proiectul de reforma si modernizare a statului roman pe care l-am demarat impreuna cu presedintele Romaniei, Traian Basescu. Nu in ultimul rand, Elena Udrea a fost unul dintre cei mai performanti ministri pe care i-am avut in Guvern si care a demonstrat eficienta si pragmatism", a mai spus Boc.

Tot Emil Boc a spus pentru Agerpres ca "Eu am observat un lucru, cu cat reusesti sa o cunosti mai bine sau sa discuti cu ea, iti dai seama ca acele clisee negative pe care au incercat unii sa i le puna in carca nu exista in realitate. Ca de fapt e un om normal, placut, un om care are caracter, un om care ce spune face".

Elena Udrea a fost desemnata marti de PMP drept candidat al partidului la prezidentiale.