Purtatorul de cuvant al Guvernului, Mirel Palada, si-a cerut scuze de la ziaristi, dupa ce in week-end a lansat un atac foarte dur la adresa jurnalistilor pe care ii catalogheaza drept "anti-guvernamentali". Reactia sa vine dupa ce Clubul Roman de presa i-a cerut acest lucru dar si dupa ce premierul Victor Ponta l-a avertizat public ca, daca nu respecta standardele de comunicare, va trebui sa plece de la guvern.

Clubul Roman de Presa (CRP) i-a transmis luni o scrisoare primului ministru in care afirma ca prezentarea de scuze publice de catre Mirel Palada "este un gest necesar", limbajul sau la adresa jurnalistilor fiind "inadecvat pozitiei si responsabilitatilor sale publice".

"Prezint scuzele mele publice tuturor celor care s-au simtit ofensati de felul in care m-am exprimat pe pagina personala de Facebook zilele trecute la adresa unor jurnalisti", a scris Mirel Palada, marti, pe contul lui de pe reteaua de socializare.

Mirel Palada explica ca a ales sa prezinte scuzele pe Facebook din doua motive:

"Pe de o parte, pentru ca subiectul a pornit de aici, semn ca este un loc suficient de public, dat fiind ca la fel de public a fost considerat si cind s-a stirnit incidentul.

Pe de alta parte pentru ca deocamdata nu este nimeni la Clubul Roman de Presa sa pot inmina documentul in format fizic, soferul comunicandu-mi ca usa e incuiata. Voi continua eforturile de a face sa parvina la dinsii si scrisoarea in format tiparit".

Premierul Victor Ponta a afirmat luni ca daca Mirel Palada nu respecta standardele de comunicare, va trebui sa plece de la guvern, dupa ce purtatorul sau de cuvant a lansat in week-end un atac foarte dur la adresa jurnalistilor pe care ii catalogheaza drept "anti-guvernamentali".

"I-am spus direct ca nu sunt de acord cu modul in care, chiar intr-un spatiu cum e Facebook, se exprima, ca nu am nevoie de un Lazaroiu in guvern. Urmeaza sa decida, daca respecta standardele necesare, ramane la guvern, daca vrea sa fie Lazaroiu, pleaca de la guvern", a spus Victor Ponta, facand referire la fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu.