Presedintele Traian Basescu a vorbit din nou, miercuri, la emisiunea "Evenimentul Zilei" de la B1 Tv, despre legea privind reducerea CAS, afirmand ca "Realitatea este ca ei (Guvernul - n.red.) nici acum nu stiu cum vor compensa deficitul la fondul de pensii. Problema este de unde se iau banii. Am vazut si abordarea de ce nu le-a dat presedintele solutii. Sigur ca solutii pot fi, depinde care este impactul." Seful statului a mai declarat ca "Mie mi-ar fi convenit mai mult daca venea cu Gherghina, nu stiu de ce a venit cu doamna ministru. Premierul a sacrificat-o pe doamna Petrescu, n-as putea sa fac asa ceva nici unui barbat si cu atat mai putin unei femei." Traian Basescu a spus ca nu exclude posibilitatea de a da publicitatii mai multe inregistrari. De asemenea, seful statului, care pleaca miercuri la reuniunea extraordinara a Consiliului European de la Bruxelles, a anuntat ca il va propune pe Dacian Ciolos pentru un nou mandat de comisar european, el subliniind ca nu are nevoie de mandat de la premier pentru acest lucru.

Cele mai importante declaratii ale lui Traian Basescu:

Eu il propun astazi pe Dacian Ciolos comisar european. Eu nu vreau sa am o reactie la declaratiile lui Victor Viorel, dar, la ora asta, cand presedintele Comisiei Europene e desemnat, Romania trebuia sa aiba scrisoarea trimisa de Guvern cu numele celui pe care il propune.

Eu ma duc la Consiliul European ca presedinte al Romaniei. Eu nu-mi pot permite azi sa nu-i spun un nume lui Juncker, pentru ca stiu ca pe portofoliul pe care il vizam noi mai sunt si alte state interesate. Nu pot sa spun "domnul prim-ministru nu si-a facut treaba acasa".

Nu aveau niciun fel de cifra pregatita, ci doar povesti. de genul: sa imbunatatim colectarea, sa functioneze ANAF-ul.

O astfel de masura poate fi aplicata atunci cand ai un trend de crestere consolidat al numarului de salariati, dar, din pacate, la noi trendul este de scadere, s-au pierdut 200.000 de locuri de munca.

Eu sustin reducerea CAS-ului, dar vreau sa stiu ca este sustenabila. Nu este suficient sa o sustii, trebuie sa ai si argumente de sustenabilitate.

Premierul a sacrificat-o pe doamna Petrescu, n-as putea sa fac asa ceva nici unui barbat si cu atat mai putin unei femei. Lipsa de caracter a domnului Ponta s-a vazut.

Doamna ministru este pregatita la nivel teoretic, marea problema este sa puna in practica.

Gherghina mi-ar fi spus clar ca e nevoie de cresterea fiscalitatii.

Cert e ca nu mi-a dat niciun motiv sa promulg legea. Eu i-am vorbit in limba romana, pentru ca discutam cu premierul. Pe siteul Finantelor scrie acest termen: MTO.

As vrea sa clarific un lucru si acesta este documentul de pe site-ul ministerului Finantelor. Calendarul pentru convergenta la MTO va fi propus de Comisie. Am folosit abrevierea in limba romana.

Daca va continua cu minciunile, voi fi obligat sa iau masuri de punere in realitatea a modului in care se desfasoara discutiile. Ponta nu a fost niciodata pregatit la consultari. Cand am zis ca se poarta ca un pisic, n-am exagerat. A venit cu cate un ministru mai bine sau mai prost pregatit. S-ar putea sa decid sa fac publice toate intalnirile.

Raspunsul meu este da, as adopta reducerea CAS acum. Toata lumea a focusat lucrurile pe ea. Premierul are cea mai mare responsabilitate. Cu o zi inainte i s-a cerut sa fie scos de pe site proiectul de buget. Dand resursa financiara suplimentara administratiilor financiare poate sa le taie cota din TVA.

Ticalosia acestei abordari este ca lasi mai multi bani la companii si pui mai mult in spatele populatiei. El a jucat totul pe CAS, pe electoratul de centru-dreapta.

Ponta are un interes sa para aparatorul CAS-ului. Reducerea CAS-ului adanceste un deficit structural, nu temporar pe care il avem.

Joi voi avea o discutie si cu comunitatea de afaceri, cu cativa reprezentanti, nu pot sa am cu toti.

Eu de la bun inceput l-am sustinut pe Morar procuror general, pe Kovesi la DNA. Am obtinut in acele mizerabile negocieri Nitu procuror general, iar Kovesi la DNA.

Aceste numiri nu trebuiau negociate in mod normal. Aveam in fata o putere politica ce castigase cu 70%.

Avem si purtatorii de opinie de dreapta care ma terfeleau ca o propun pe Kovesi la DNA si am obtinut ce am putut. Asta e. Se putea foarte bine sa nu obtin nimic pentru ca nu mai puteam tine Parchetele cu mandatele expirate. E o noua minciuna a lui Ponta ca eu n-as fi sustinut-o pe Kovesi.

Despre scandalul privind mita la ministere: Eu nu am avut discutii cu inscarcinatul de afaceri al SUA, ci doar cu ambasadorul.

Am acuzat doua contracte: EADS si Bechtel.

Nu intamplator domnul Sova s-a facut... a disparut originalul contractului cu Bechtel. Trebuie recuperat si investigat.

Nu intamplator a fost adus ADS-ul in subordinea primului ministru. Marele papusar de la ADS este tata socru. Aceste sunt informatiile mele.

Nu conteaza daca sunt la nivel oficial. Si la EximBank s-a facut un trafic de influenta urias cu privire la numirile de acolo. Am informatii de presa. Seful Cancelariei premierului este unul din sforarii numirilor, domnul Viorica. Informatiile legate de Bechtel, de ADS si Exim Bank sunt luate din presa.

Doamna Georgescu trebuie sa plece de la CNA. Este numita la propunerea premierului, pe locurile rezervate Guvernului. Laura Georgescu e un om de proasta calitate, mi-am dat seama de asta cand a spus ca ar avea sustinerea ambelor palate.

Dansa a incercat sa ajunga la mine. Zilele trecute a incercat prin Biroul de presa sa ajunga la mine si i s-a transmis sa trimita o hartie.

Pentru salvarea independentei CNA, doamna Georgescu trebuie sa plece. CNA devine o vulnerabilitate in rapoartele europene, cum o vulnerabilitate a devenit si modificarea prin care primarii si presedintii de consilii judetene pot deveni membri in consiiile de administratie.

PNL si PDL au mers prea departe in declaratii pe fuziune.

Johannis are sa il bata pe Ponta in alegeri.

PMP-ul il are candidat pe Cristian Diaconescu, pe care il voi sustine atat cat imi permite functia de presedinte. Sper ca PMP-ul sa il sustina mai mult in teritoriu.

Sper sa mai creasca, mai ales ca domnul Johannis e pe trend descendent.

Din punctul de vedere al profilului, Cristian Diaconescu e un candidat net superior domnului Johannis.

Despre M.R.Ungureanu: Nu as vrea sa comentez, i-a raspuns consilierul meu.

Lasati-ma cu Melescanu, e bun acolo unde e, sa isi dupa mandatul pana la capat.

Despre Mircea Basescu: Nu am apucat sa il vad. Am regrete, insa nimeni nu e mai presus de lege.