Mihai Razvan Ungureanu ar putea sa primeasca o functie de prim-vicepresedinte al PDL, in urma fuziunii prin absorbtie a Partidului Democrat-Liberal cu Forta Civica, formatiunea condusa de fostul premier, informeaza postul B1 TV.

Partidul lui Mihai Razvan Ungureanu a negociat o functie de prim-vicepresedinte si 5 vicepresedinti, sustine sursa citata.

In prezent, PDL are 5 functii de prim-vicepresedinte, una dintre ele fiind ocupata de Catalin Predoiu, candidatul declarat al partidului pentru alegerile prezidnetiale din noiembrie.

Conducerea PDL se reuneste miercuri in Biroul Permanent National pentru a lua o decizie in privinta absorbirii Fortei Civice.

"Domnul Ungureanu va primi o functie in PDL, desigur. Vom discuta astazi in Biroul Permanent ce functii vor fi acordate Fortei Civice in urma fuziunii", a declarat, pentru HotNews, vicepresedintele PDL Sulfina Barbu.

De partea cealalta, Biroul politic national al Fortei Civice a decis, la Bucuresti, fuziunea prin absorbtie cu PDL, a confirmat pentru Agerpres seful organizatiei judetene Brasov, Dumitru Puchianu, vicepresedinte central al Fortei Civice.

Reprezentantul organizatiei brasovene s-a abtinut, insa, de la vot, nefiind de acord cu fuziunea prin absorbtie cu PDL. "Eu, in calitatea de vicepresedinte al partidului Forta Civica si de presedinte al organizatiei judetene Brasov, m-am abtinut de la vot pentru ca noi am fost cei mai radicali in privinta acestei fuziuni, si am adoptat si o rezolutie in acest sens in Consiliul Judetean al partidului de la sfarsitul lunii iunie, insa vom urma decizia de la Bucuresti", a spus Dumitru Puchianu, citat de Agerpres.

Liderii Fortei Civice Brasov si-ar fi dorit doar o alianta electorala cu PDL, nu o fuziune.

Forta Civica are programata in 26 iulie, la Bucuresti, Conventia Nationala Extraordinara in cadrul careia partidul condus de Mihai Razvan Ungureanu va fuziona cu PDL.

In aceeasi zi, sunt programate si congresele de fuziune a Partidului Democrat Liberal (PDL) cu Partidul National Liberal (PNL).