Delegatiile PNL-PDL s-au reunit, luni dimineata, pentru a discuta legat de pasii pentru continuarea procesului de fuziune intre cele doua formatiuni, fiind discutate ca date pentru un congres comun 12 sau 19 iulie, au declarat, pentru Mediafax, surse participante la reuniune. Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, ca negocierile dintre PDL si PNL privind fuziunea "nu au intrat in niciun impas".

Blaga a sustinut ca PDL "este mai decis ca oricand sa participe cu buna credinta" la realizarea unui mare partid de centru-dreapta.

"Nu au intrat in niciun impas (negocierile - n.r.). Pana acum au fost mai mult discutii exploratorii pentru ca PNL nu avea o conducere legitima aleasa de Congres. Ele vor fi mult mai clare, mult mai precise in zilele care urmeaza", a precizat Blaga, inainte de sedinta BPN al PDL.

El a aratat ca explicatiile date de Iohannis dupa afirmatiile facute la Congres "sunt suficiente" si ca democrat-liberalii tin cont "de emotia unui congres".

"PDL este mai decis ca oricand sa participe cu buna credinta la realizarea acestui proiect important pentru Romania, un mare partid de centru-deapta si lucrul acesta a rezultat si astazi din discutiile pe care le-au avut colegii mei in delegatia paritara si pe care le vom avea si maine, pentru ca va trebui sa ajungem la un calendar ferm fata de tot ceea ce trebuie sa facem pe acest parcurs", a aratat Blaga.

Intrebat daca a dat mandat liderilor PNL de a spune ca noul partid rezultat din fuziune se va numi PNL, Blaga a reafirmat faptul ca numele noului partid este ultimul lucru care va fi limpezit.

"Am declarat ca numele partidului poate fi PNL, PDL sau un alt nume, eu declar lucrurile astea de o luna de zile, dar este ultimul lucru important, foarte important pe care-l vom limpezi. Pana atunci sunt lucruri mai importante de facut", a spus Vasile Blaga.

El a aratat ca acest partid de centru-dreapta are in vedere nu numai alegerile prezidentiale, ci si pe cele generale.

Blaga a mai fost intrebat daca faptul ca PNL ar avea doi prezidentiabili ar spori sansele lui Catalin Predoiu de a fi candidatul dreptei pentru prezidentiale.

"Nu absolut deloc, sa vedem cum vor evolua lucrurile in perioada urmatoare, clarificari din PNL daca vor merge cu un nume sau cu doua in activitatea de cercetare", a raspuns presedintele PDL.

Intrebat daca liberalul Crin Antonescu ar putea fi prezidentiabilul dreptei, Blaga a raspuns: "Asta vor spune analizele".

La discutiile de luni dimineata nu au participat presedintele PNL, Klaus Iohannis, presedintele PDL, Vasile Blaga, prim-vicepresedintele PDL, Catalin Predoiu, in conditiile in care dupa Congresul PNL au existat divergente in declaratii publice legat de numele noului partid rezultat din fuziune.

In schimb, au luat parte la discutii, din partea PDL, Gheorghe Flutur, George Scripcaru, Gheorghe Falca, Sulfina Barbu si Adriana Saftoiu. De asemenea, din partea PNL au participat la discutii Teodor Atanasiu, Sorin Frunzaverde, Mircea Rosca si Cristina Pocora.

Liderii PDL - PNL au convenit continuarea negocierilor la nivelul comisiilor paritare de discutii, urmand ca marti, dupa prima sedinta a noului Birou Politic National al PNL, sa aiba loc o noua intalnire, la care vor lua parte Klaus Iohannis si Vasile Blaga.

Potrivit surselor citate, liderii celor doua partide au convenit ca un congres comun al PNL si PDL sa aiba loc in 12 iulie sau 19 iulie, moment pana la care trebuie pus la punct Statutul noului partid. De altfel, o prima discutie asupra Statutului ar putea avea loc miercuri, in cadrul comisiei paritare, avand ca baza de discutie proiectul pregatit de PDL.