Fosta gimnasta Corina Ungureanu, care a candidat ca independent la alegerile europarlamentare din 25 mai, s-a inscris in PNL, iar conducerea filialei Prahova, din aceasta care face parte, vrea sa o coopteze in Biroul Politic Judetean, informeaza Mediafax.

Corina Ungureanu a anuntat, joi, intr-o conferinta de presa organizata la sediul PNL Prahova, ca in urma cu sase zile a devenit membru al acestui partid.

Ungureanu, care a mai fost inscrisa in alte doua formatiuni politice, a spus ca "de fapt" locul sau este in PNL si ca in acest partid a gasit "intelegere".

"Ma bucur foarte tare sa ma aflu intr-un final in locul in care care cred eu ca de fapt mi-e locul. Faptul ca am decis impreuna cu domnul Mircea Rosca, in urma cu sase zile, ca este cazul sa ma alatur unei echipe in care eu cred nu de ieri, de azi, intr-un proiect la care eu cred ca pot sa contribui si sa pun umarul nu numai pentru comunitatea din care fac parte, ci si pentru tara, pentru ca asa cum am fost construita. Asa cum am fost educata in urma carierei mele de sportiva, atunci cand iti asumi un lucru trebuie sa-l duci pana la capat cu implicare si cu foarte multa seriozitate. Aici am gasit intelegere, aici am gasit oameni care m-au ascultat", a afirmat Corina Ungureanu.

Fosta gimnasta, care a candidat ca independent la alegerile europarlamentare, a precizat ca "parcursul ca independent" a fost "o lectie ca lucrurile se fac doar intr-o echipa puternica".

"Singura echipa in care eu am incredere si in care eu ma regasesc prin ideile mele este Partidul National Liberal", a spus Corina Ungureanu.

La randul sau, presedintele PNL Prahova, Mircea Rosca, a anuntat ca vrea sa o coopteze pe Corina Ungureanu in structurile de conducere ale PNL Prahova.

"Corina Ungureanu este propusa de Biroul Politic Judetean pentru Delegatia Permanenta care va avea loc luni, ora 18.00, pentru a face parte din conducerea Biroului Politic Judetean al PNL Prahova", a declarat Mircea Rosca.

Corina Ungureanu a candidat ca independent la alegerile europarlamentare din 25 mai, obtinand 27.324 de voturi, reprezentand 0,49% din totalul voturilor valabil exprimate.

Ungureanu a fost inscrisa anterior in UNPR si PSD, din formatiunea social-democrata demisionand anul trecut pentru a candida ca independent la alegerile europarlamentare.

Dupa alegerile locale din 2012, ea a fost numita consilier pe probleme de sport al primarului municipiului Ploiesti, Iulian Badescu, pe care l-a sustinut in campania electorala pentru alegerile locale. Ungureanu a ocupat aceasta functie pana in ianuarie anul trecut.

In 1999, Corina Ungureanu a pozat pentru revista Playboy, versiunea in limba romana.