Elena Udrea a anuntat joi ca va candida la sefia Partidului Miscarea Populara, in aceeasi zi in care si-au anuntat candidaturile si Adrian Papahagi si Daniel Funeriu.

Elena UdreaFoto: Agerpres

''Candidez pentru functia de presedinte al Miscarii Populare. Este un proiect in care cred si recunosc ca m-am gandit inainte de a lua decizia sa continui in PMP in functia de presedinte al acestui partid. Este un proiect in care cred nu de acum, dupa alegerile europarlamentare, care au confirmat potentialul PMP de a demonstra ca face politica altfel, de a atrage electoratul catre noi, in special electoratul din zona urbana. Este un proiect in care cred de cand am ales sa vin in PMP", a declarat Udrea la sediul PMP, potrivit Agerpres.

Ea a afirmat ca PMP va dovedi ca este 'un partid care va face altfel de politica'.

"Nu numai ca dau o sansa extraordinara acestui partid, dar incurajez toti colegii sa creada mai departe ca dupa demonstratia pe care am facut-o la europarlamentare, vom putea arata si contracandidatilor nostri de pe scena politica si electoratului, care asteapta mai mult de la noi, ca suntem ceea ce am promis ca vom fi - un partid care va face altfel de politica, care va duce mai departe viziunea despre Romania a presedintelui Traian Basescu, o viziune in care statul de drept, independenta justitiei, reformele in domenii importante ale statului, societatii conteaza enorm", a spus deputata.

Udrea a precizat ca nu s-a consultat cu presedintele Traian Basescu asupra deciziei de a candida la conducerea PMP si a tinut sa dea asigurari ca "nu se va fugi cu urnele de vot".

"Nu m-am consultat in mod special cu dl. presedinte Basescu despre aceasta candidatura. Sunt convinsa ca presedintele asteapta sa vada o competitie unde sa invinga cel mai bun. Ce pot sa asigur pe toata lumea este ca nu se va fugi cu urnele la aceste alegeri asa cum s-a intamplat anul trecut la PDL", a sustinut Udrea.

Udrea sustine ca problema cea mai mare cu care se confrunta Partidul Miscarea Populara este lipsa structurilor din teritoriu si le transmite ''unora'' dintre cei nemultumiti de scorul obtinut de candidatii partidului la alegerile europarlamentare sa participe si ei in viitor la campania electorala.

"Unii probabil ca au mai putina experienta politica, altii s-au lasat influentati de teorii, pe care le-am vazut si eu, nejustificate, fluturate pe la TV. Cata vreme PMP a invins la Bucuresti atat PNL, cat si PDL, aici, unde a avut cea mai puternica campanie, unde a avut cel mai puternic mesaj (...), este evident ca acest partid si-a atins obiectivul de a avea doua cifre, asa cum si-a propus. Problema PMP o reprezinta lipsa structurilor in teritoriu. (...) Acolo unde nu am ajuns cu campania, unde nu am avut echipe care sa promoveze PMP", a declarat Udrea joi, la sediul PMP, dupa ce si-a anuntat decizia de a candida la presedintia partidului.

In opinia sa, un scor de peste 11% arata ca atat campania PMP, cat si vectorii de imagine, mesajele date 'au fost corecte, au fost credibile si au convins electoratul'.

"I-as indemna pe cei care contesta acest rezultat sa analizeze scorul real, performantele din mediul urban si, de asemeni, i-as indemna ca pe viitor sa faca alaturi de noi campanie, pentru ca unii dintre ei nu au participat la campania PMP si este usor ca pe final sa vii sa dai lectii", a afirmat Udrea.

Pe de alta parte, ea a negat ca ar fi fosti membri ai PDL, actualmente ai PMP, interesati sa revina in randurile democrat-liberalilor.

"Drumul pe care merge PDL cu actuala conducere este falimentar. Se dovedeste astazi ca este asa pentru ca astazi conducerea PDL a votat ca este de acord inclusiv cu fuziunea, deci cu disparitia PDL. De unde pana unde impresia ca noi (cei plecati din PDL - n.r.) ne-am dori sa ne intoarcem acolo? Noi vrem sa facem altfel de politica si cred ca reusim sa dam mesajul ca suntem un partid care face o politica mult mai transparenta, fara clientelism, fara grupuri de interese in interiorul partidului", a punctat Udrea.