Europarlamentarul Mircea Diaconu doreste sa ramana independent in Parlamentul European, asa cum a si candidat, argumentand ca nu doreste sa fie asimilat de cei care l-au votat cu o anumita culoare politica, scrie Agerpres.

Diaconu spune ca "este curtat" de mai multe grupuri parlamentare din PE, cu ai caror reprezentanti a purtat deja discutii, dar a aratat ca doreste sa ramana independent. Totodata, el a spus ca doreste sa faca parte din Comisia de cultura si educatie a legislativului european, pozitie din care sa promoveze cultura romaneasca si europeana, dar si frumusetea tarii noastre.

"Nu ma afiliez la niciun grup, imi pastrez statutul meu de independent si de aceea m-am asezat in grupul neafiliatilor. exact ca statutul meu sa fie curat, curat - curat si necomentat deloc acasa in niciun fel. Exista si varianta de independent in cadrul unui grup, dar asta e o chestiune de "cal - magar" si nu ma intereseaza, pentru ca eu am un contract public. Am spus trei vorbe inainte de a incepe povestea asta, inainte de alegeri chiar - "independent" si "niciun partid politic". Deci asa raman, orice s-ar intampla. Dar aceasta nu inseamna insa ca nu voi colabora si nu voi avea prieteni din toate partile si daca voi avea nevoie pentru un proiect sa ma rog sau sa conving un eurosceptic sau oricare n-o sa-mi lipseasca vorbele, pentru ca este important sa colaboram intre noi. Iar acasa am acelasi gen de atitudine", a declarat pentru Agerpres Mircea Diaconu.

El a mai explicat ca nu doreste statutul unui politician "care se uita pe geam sa vada cine e pe strada" sau care isi spune: "Ies pe strada sau nu ies pe strada." "Dimpotriva, daca eu sunt independent, vorbesc cu toata lumea, in afara de nebuni, agresivi, delincventi, dar cu orice om normal, membru de partid sau nu. Pardon, cu seful statului nu vorbesc, sunt categorii de oameni cu care nu vorbesc sau ma feresc", a adaugat el.

Mircea Diaconu a precizat ca a facut deja demersuri sa obtina un loc in Comisia de cultura si educatie a PE.

"Deja am avut o discutie cu conducerea comisiei de cultura si educatie. Sunt aproape sigur ca voi primi locul acesta, chiar daca sunt un simplu independent aici, iar proiectele lor si mecanismele de lucru pur si simplu m-au fascinat. Deci sunt sigur ca voi putea face mult mai multe lucruri pentru cultura romana si europeana decat am putut face in perioada in care am fost in comisia de cultura a Senatului in care eram plin de bune intentii. Cu dl. Cristian Topescu de mana am devenit senatori si amandoi am facut o varianta de lege a sponsorizarii, care e motorul unor initiative culturale, sportive, de sanatate, urias motor care zace nefolosit in tara noastra. Am facut acel proiect primavara anului 2009, acolo a ramas, in comisie, pana in ziua de azi. Nu s-a miscat un centimetru, apropo de cum lucreaza rotile Parlamentului Romaniei. Cred ca voi fi mult mai eficient aici!", a spus eurodeputatul independent roman.

El a mai spus ca a fost mandatat in Parlamentul European de foarte multi cetateni ai Romaniei si, in consecinta, doreste sa se supuna acestui mandat.

"Incerc sa-l respect cat pot de bine si in raport cu ce am inteles din toate discutiile de acasa, ca avem nevoie sa fim luati si noi in seama sa se stie ca si noi suntem oameni civilizati, cititi, pregatiti si competitivi pe piata europeana de toate felurile, ca si tara noastra este frumoasa si trebuie vizitata, ca traim corect si frumos cei mai multi dintre noi si ca nu mancam lebede in fiecare zi, mancam si noi ce putem si ce gasim. (...) Printul Charles vine in Romania pentru "Evul mediu" romanesc, nu vine pentru buildingurile de nu stiu unde, deloc. Daca distrugem statul romanesc, traditia romaneasca si nu acceptam exceptia culturala de care avem mare nevoie ca instrument european, atunci suntem nimeni, suntem niste consumatori la fel cu altii. Incet, incet nu ne mai cheama in niciun fel daca nu ne protejam identitatea", a mai spus eurodeputatul roman.