Mircea Geoana a declarat, miercuri, ca numele sau figureaza pe lista "foarte scurta" de potentiali candidati PSD la prezidentiale, el aratand ca viitorul candidat va fi decis cu calm si intelepciune si ca trebuie discutat si cu Victor Ponta despre intentia declarata a acestuia de a ramane premier, transmite Mediafax.

Mircea GeoanaFoto: HotNews / DP

Intrebat daca ia in calcul ca la Congresul PSD din septembrie sa supuna acestui for intentia sa de a candida la prezidentiale, Geoana a precizat: "Vom decide la timpul potrivit si vom alege cu intelepciune, conform Statutului, care e cea mai buna formula".

"Va trebui sa discutam si cu Victor Ponta pentru ca pana la urma trebuie sa vedem daca declaratiile lui cu privire la dorinta de a-si continua mandatul de premier pana in 2016 - care e mai mult decat legitima, pentru asta a fost votat, pentru asta am fost votati in 2012 - se pastreaza sau nu", a adaugat Geoana, potrivit Mediafax. El a mentionat ca numele lui se afla pe lista scurta cu eventuali candidati PSD.

"Deci cu calm si cu rabdare. Avem resursa politica la nivel inalt, in partid, asta e luxul, intre ghilimele, pe care il avem, de a avea candidati intre care si numele meu se afla acolo sus pe lista foarte scurta de potentiali cadidati PSD", a mai spus Mircea Geoana, cel care a pierdut alegerile prezidentiale in 2009 in fata lui Traian Basescu.