Senatorii juristi au formulat, marti, un raport de admitere proiectului de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale magistratilor, eliminand, totusi, din lege, acele infractiuni legate de serviciu si stabilind ca prevederile nu se aplica retroactiv, informeaza Mediafax.

Proiectul de lege care prevede eliminarea pensiilor speciale ale magistratilor condamnati definitiv a fost dezbatut, marti, in Comisia juridica a Senatului.

Senatorii juristi au decis ca nu beneficiaza de pensia de serviciu si de indemnizatie, judecatorii, procurorii, magistratii asistenti si personalul de specialitate juridica asimilat magistratilor care, chiar ulterior eliberarii din functie, au fost condamnati definitiv pentru o infractiune de coruptie, asimilata infractiunilor de coruptie, inainte de eliberarea din functie.

Proiectul privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru magistrati corupti a primit un raport de admitere, cu amendamente, fiind adoptat cu sase voturi pentru si un vot impotriva.

Senatorii juristi au mai stabilit, fata de varianta adoptata tacit de Camera Deputatilor, ca aceste prevederi nu se aplica retroactiv, ci pentru situatiile de la momentul intrarii in vigoare a legii. In plus, senatorii juristi au eliminat din lege infractiunile legate de serviciu, respectiv abuzul in serviciu, neglijenta in serviciu, prevederile legii urmand a se aplica doar pentru infractiuni de coruptie.

Proiectul de lege a trecut tacit de Camera Deputatilor a ajuns la Senat in luna octombrie 2013, cand s-a transmis spre raport la comisia juridica, fiind amanat in mai multe randuri.

Deputatii au adoptat, pe 22 octombrie, tacit proiectul de lege initiat de Guvern care prevede ca nu vor beneficia de pensie de serviciu magistratii care au fost condamnati pentru o infractiune de coruptie, de serviciu sau o alta intentionata asupra careia CSM apreciaza ca aduce atingere prestigiului justitiei

Termenul de dezbatere a acestui proiect era de 16 octombrie si a fost depasit, prin urmare a fost adoptat tacit si trimis la Senat, care este Camera decizionala.

Proiectul prevede ca nu vor beneficia de pensie de serviciu si indemnizatie judecatorii, procurorii, magistratii asistenti si personalul de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor care, chiar ulterior eliberarii din functie, au fost condamnati definitiv pentru o infractiune de coruptie sau asimilata infractiunilor de coruptie sau o infractiune in legatura cu acestea ori pentru o infractiune de serviciu sau in legatura cu serviciu, comise cu intentie sau o alta infractiune pentru care CSM apreciaza ca aduce atingere prestigiului justitiei, savarsite inainte de eliberarea din functie.

Aceste persoane beneficiaza de pensie in sistem public, in conditiile legii.

Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joia trecuta, despre cererea de pensionare formulata de judecatorul Stan Mustata, ca nu este un lucru moral si ca face demersuri pentru retragerea pensiilor magistratilor corupti, in baza unei legi care, spera el, sa fie aprobata "cat mai curand".