Conducerile organizatiilor judetene din Cluj ale PNL si PDL au incheiat sambata un parteneriat prin care democrat-liberalii ii vor sustine pe liberali in numirea unui presedinte interimar la Consiliul Judetean, in locul lui Horea Uioreanu, arestat preventiv sub acuzatia de luare de mita, transmite Agerpres.

Delegatia Biroului Permanent a PNL Cluj s-a intrunit sambata de urgenta pentru a-l numi pe senatorul Marius Nicoara ca presedinte interimar al organizatiei, in locul lui Uioreanu, ocazie cu care s-a discutat si situatia de la nivelul Consiliului Judetean.

"Am avut discutii cu PDL care ne-a oferit sustinerea si care va primi un post de vicepresedinte. Sunt lucruri pe care noi le dorim pentru a avea o majoritate care sa deblocheze activitatea in Consiliul Judetean, pentru ca sunt multe proiecte stopate", a declarat Marius Nicoara, intr-o conferinta de presa.

Presedintele PDL Cluj, Daniel Buda, prezent la conferinta de presa, a precizat ca este importanta instalarea cat mai curand a unui presedinte interimar la CJ.

"Cand discutam proiectele pentru clujeni lasam la o parte culorile politice. Am avut o discutie astazi legat de sustinerea unui candidat din PNL pentru functia de presedinte interimar. Si in aceste conditii, din randurile PDL vom desemna un consilier judetean care sa ocupe tot un post interimar de vicepresedinte. Este foarte important ca aici la Cluj sa instalam cat se poate de repede normalitatea pentru ca sunt proiecte importante care asteapta sa fie aprobate si sa fie implementate cat se poate de repede", a spus Buda.

Vicepresedintele PNL Norica Nicolai a vorbit, cu aceeasi ocazie, despre cat este de important sa se evite tergiversarea in cazul numirii unui presedinte interimar la Consiliul Judetean. Ea a amintit ca este pentru a doua oara cand Clujul se confrunta cu situatia in care un om cu o functie importanta la nivel administrativ este arestat in urma unei anchete a DNA, referindu-se la fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu (PDL), care a fost inchis pentru aproape un an pentru fapte de coruptie.

"Am hotarat sa deblocam rapid situatia la CJ alaturi de colegii de la PDL pentru ca nu consideram ca in Cluj este nevoie de o tergiversare a acestei situatii care nu este una placuta nici pentru partide, nici pentru clujeni. Este a doua oara din pacate cand in Cluj se intampla evenimente de acest tip. Am hotarat impreuna sa deblocam pentru ca ne dorim ca Clujul sa fie desemnat capitala europeana. Ori pentru asta administratia trebuie sa functioneze. Nu vrem ca aceasta chestiune sa influenteze negativ o decizie", a spus Norica Nicolai.

Cei doi liberali au anuntat ca pentru functia de presedinte interimar al CJ Cluj va fi sustinut consilierul judetean Mihai Szeplekan. Acesta a fost la inceputul carierei sale consilier al lui Marius Nicoara, pe atunci presedintele PNL Cluj.

In prezent, vicepresedintii CJ Cluj sunt Ioan Oleleu de la PSD si Vakar Istvan de la UDMR.

Horea Uioreanu, fost lider al PNL Cluj si presedinte al CJ Cluj, a fost arestat preventiv joi sub acuzatia de luare de mita si spalare de bani. In dosar mai sunt cercetati in stare de arest preventiv si doi oameni de afaceri. Cercetarile vizeaza contracte acordate preferential pentru construirea unei platforme la Aeroportul International Cluj-Napoca.