Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a precizat, marti, ca a primit demisia lui Dinu C. Giurescu (PC) din functia de deputat, ca urmare a alegerii sale in functia de vicepresedinte al Academiei Romane, cele doua pozitii fiind incompatibile, scrie Mediafax.

"Am primit astazi demisia domnului Dinu C. Giurescu, ca urmare a alegerii domniei sale in functia de vicepresedinte al Academiei Romane, pozitie incompatibila cu statutul sau actual de deputat in Parlamentul Romaniei", a precizat Zgonea pe pagina sa de Facebook.

Zgonea a mentionat ca, in opinia sa, acest pas reprezinta o recunoastere fireasca a prodigioasei activitati si a contributiei aduse de catre Dinu C. Giurescu la promovarea culturii romane, a istoriei patriei si a neamului romanesc.

"Sunt onorat ca am avut sansa sa lucrez in aceasta perioada alaturi de o asemenea personalitate care, prin intelepciunea si blandetea sa, a reusit sa aduca un plus de valoare Parlamentului Romaniei. Sunt convins ca experienta in domeniul legislativ acumulata aici va fi un ajutor pentru dumnealui in activitatea viitoare si un punct de sprijin pentru dezvoltarea viitoarelor proiecte in domeniul educatiei si culturii", a aratat Zgonea.

Zgonea si-a incheiat postarea de pe contul sau de socializare cu urarea: "Maestre, va urez multa sanatate si succes in noua dumneavoastra activitate!".

Istoricul Dinu C. Giurescu, filosoful Alexandru Surdu, inginerul agrochimist Cristian Hera si inginerul chimist Bogdan Simionescu au fost alesi, in 24 aprilie, vicepresedinti ai Academiei Romane, pentru un mandat de patru ani.