Liberalul Dan Mihalache, fost secretar general adjunct al Guvernului, a castigat definitiv, joi, procesul in care era acuzat de Agentia Nationala de Intergitate de incompatibilitate si spune ca ar putea candida pentru un post de demnitate publica. Mihalache a declarat pentru MEDIAFAX ca dupa doi ani de zile a castigat procesul cu ANI, in care era acuzat de incompatibilitate, decizia fiind luata in mod definitiv la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

"Eu respect hotararile justitiei si ma bucur mai ales ca in justitie mai sunt oameni normali la cap care sa inteleaga de fapt care sunt sensurile legislatiei care privesc integritatea si incompatibilitatea in Romania. Nu pot decat sa ma bucur ca mi s-a facut dreptate, intr-un fel sau altul, si nu am de gand sa duc mai departe aceasta discutie nici macar in raport cu ANI", a declarat Mihalache.

Intrebat daca in urma sentintei ANI intentioneaza sa ocupe o functie publica, avand in vedere ca nu va avea o interdictie asociata in acest sens, Mihalache a raspuns: "Poate ca voi candida pentru o functie publica aleasa in perioada urmatoare".

Agentia Nationala de Integritate anunta in noiembrie 2012 ca a constatat, in urma procedurilor de evaluare, incalcarea legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitatilor de catre Dan Mihalache, secretar general adjunct al Guvernului la acea data.

Dan Mihalache declara atunci ca il va da in judecata pe seful ANI, Horia Georgescu, referindu-se la acesta cu formula "aceasta jigodie frustrata".

Decizia ANI a fost contestata de Mihalache in instanta.

Ulterior, Mihalache a fost demis de catre premierul Pontain functia de la SGG, motivul fiind declaratiile facute in acea perioada de acesta la adresa SUA.

ANI constatase, in urma procedurilor de evaluare, incalcarea legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitatilor de catre Sorin Dan Mihalache, secretar general adjunct al Guvernului.

In urma evaluarilor demarate la data de 31 iulie 2012, s-a constatat faptul ca Sorin Dan Mihalache s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada 10 mai - 8 iunie 2012, intrucat a exercitat, simultan, atat functia de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, cat si functia de administrator in cadrul SC DIB MEDIA CONSULTANCY SRL, incalcand, astfel, dispozitiile art. 84), alin.1), lit. c) si alin. 2), precum si art. 86, alin. 1) din Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, preciza ANI.

Incepand cu data de 10 mai 2012, Sorin Dan Mihalache exercita functia de secretar general adjunct al Guvernului.

In perioada 10 martie 2010 - 8 iunie 2012, Mihalache a detinut functia de administrator in cadrul SC DIB MEDIA CONSULTANCY SRL, conform evidentelor Oficiului National al Registrului Comertului.

De asemenea, Sorin Dan Mihalache a continuat sa exercite calitatea de administrator in cadrul societatii pana in luna august 2012, asa cum rezulta din documentele transmise de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

Astfel, arata ANI, au fost identificate elemente in sensul incalcarii legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitatilor, deoarece, potrivit dispozitiilor 84), alin.1), lit. c) si alin. 2) precum si art. 86, alin.1) din Legea nr. 161/2003, "functia de membru al Guvernului este incompatibila cu: (...) functia de (...) administrator (...) la societatile comerciale (...). Functia de secretar de stat, functia de subsecretar de stat si functiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei functii publice de autoritate, precum si cu exercitarea functiilor prevazute la alin. (1) lit. b) - i)".