Liviu Dragnea: Vrem sa generam o discutie serioasa cu ANI, privind incompatibilitatea unor primari

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 20:08 Actualitate | Politic


Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, sambata, la Poiana Brasov, ca, saptamana viitoare, vrea sa aiba o "discutie serioasa cu ANI", intrucat regimul incompatibilitatii unor primari "ar trebui sa fie mult mai bine lamurit".

Intrebat, intr-o conferinta de presa, daca s-a discutat in partid despre faptul ca mai multi membri ai PSD sunt "haituiti" de DNA si ANI si daca s-au stabilit actiuni de aparare a acestora, Dragnea a raspuns ca "nu exista actiuni de aparare de genul acesta", relateaza Mediafax.

"Nu putem sa discutam despre actiuni de aparare. Nu exista actiuni de aparare de genul acesta. Nu putem discuta despre problemele pe care le are un coleg de-al nostru, pentru ca nu stim ce este in dosar. Dorinta noastra este ca colegii nostri in final sa nu pateasca nimic, sa se dovedeasca faptul ca sunt nevinovati si pentru asta noi ii sustinem moral. Dar sigur ca exista o preocupare in partid, pentru ca incepem sa ne numaram cati mai ramanem in partid pana la sfarsitul anului, dar nu e o atitudine in partid de oameni speriati", a spus Dragnea.

In ceea ce priveste discutiile generate de incompatibilitatea unor primari, nu doar ai PSD, Dragnea a spus ca "este o dezbatere destul de serioasa" daca in Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitare sunt reunite autoritatile locale pentru apa-canal si pentru deseuri.

"Exista si o adresa care a fost facuta publica de la Comisia Europeana pe care am inteles ca au reformulat-o. Oricum n-am mai inteles nimic in care pe buna dreptate spunea ceea ce spunem si noi, este greu de inteles pentru cineva ca poate exista conflict de interese intre public si public, intre o autoritate locala si o asociatie a autoritatilor locale", a mai spus vicepremierul.

El a anuntat ca, saptamana viitoare, vrea sa aiba "o discutie foarte serioasa cu ANI", pentru ca "regimul incompatibilitatii ar trebui sa fie mult mai bine lamurit".

"Am inteles ca ANI a transmis un punct de vedere in care spune ca cei care sunt membri in aceste Asociatii de Dezvoltare Intercomunitare, n-ar fi incompatibili, altii au alta parere, in instante se intampla alte lucruri si ceea ce s-a convenit astazi este sa generam o discutie serioasa cu ANI, saptamana viitoare, ca sa nu se transforme intr-un fenomen", a adaugat el.

Dragnea a mai spus ca "majoritatea zdrobitoare" a alesilor locali care au fost in aceste Asociatii de Dezvoltare Intercomunitare "au facut-o cu buna credinta".

Curtea de Apel Bucuresti a decis, vineri, arestarea preventiva pentru 30 de zile a presedintelui Consiliului Judetean Mehedinti, Adrian Duicu, sefului IPJ Mehedinti, Stefan Ponea, si omului de afaceri Constantin Popescu, presedintele PSD Orsova, in dosarul in care sunt acuzati de fapte de coruptie.

Si presedintele CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, urmarit penal pentru abuz in serviciu, este cercetat sub control judiciar, ceea ce inseamna, printre altele, ca nu poate parasi tara.

La randul sau, presedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, este urmarit penal sub acuzatiile de luare de mita si abuz in serviciu, iar fiul sau, deputatul Vlad Cosma, este pus sub urmarire penala pentru trafic de influenta, fiind acuzati de DNA ca ar fi cerut si primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentantii unor societati comerciale, denuntatori in cauza.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3406 vizualizari

  • +15 (15 voturi)    
    Bonbonica mustăcioasă ... (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 20:19)

    PSD-erbedeul [utilizator]

    ”Bonbonica” mustăcioasă ...
    are coraj că de ... morții lui nu lasă Partidul Unic de ”izbelește” !
    • 0 (0 voturi)    
      Negocieri sau amenintari? (Luni, 7 aprilie 2014, 8:33)

      pedepsitorul [utilizator] i-a raspuns lui PSD-erbedeul

      Individual sau in grup, interesele asupra functiilor multiple sunt aparate de Guvernul Ponta si de PSD prin implicarea politicului in justitie!

      Daca o institutie sesizeara vulnerabilitatea statului in fata unui functionar, acesta avand ocazia detrurnarii de resurse prin cumularea de functii complementare, cum de este ingaduita negocierea, si mai mult amenintarea voalata din partea unui partid?

      Mafiotii acestia se lupta pentru drepturile lor, in timp ce tara saraceste sub tot felul de taxe si ajutoare sociale, si locuri de munca insuficiente...
  • +18 (18 voturi)    
    "Baronul" Dragnea isi arata muschii ! (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 20:22)

    gica43 [utilizator]

    "Mult mai bine lamurit"-in traducere psd-ista insemnand : lasati-i dracului in pace,sa fure cat vor ei !-sau,pentru vanghelie-cat vrea ei !!
    • +3 (3 voturi)    
      Comment sters de user (Duminică, 6 aprilie 2014, 13:56)

      polonyca [anonim] i-a raspuns lui gica43

      • +1 (1 vot)    
        si-o da (Luni, 7 aprilie 2014, 8:13)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui polonyca

        seama ca ceea ce-si propune seamana cu ingerinta politicului in justitie?
        cum ramane cu separarea puterilor in stat?
  • +19 (19 voturi)    
    In traducere libera (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 20:31)

    Encounter [utilizator]

    In traducere libera vor sa ii ameninte cu desfiintarea sau cu decapitarea institutiei! Cand va veti trezi, voi cei 7,4 milioane?????? Cand aveti sa intelegeti ca orbirea si incapatanarea voastra de a nu recunoaste ca ati gresit ne costa pe noi toti ani din viata si miliarde din bugetul de stat, AL NOSTRU??? Cand veti intelege ca ne indreptam catre un regim in care singurii care vor dicta dreptatea in tara asta nu vor mai fi judecatorii ci baronii si marionetele lor? Iar astia credeti ca vor dicta in favoarea voastra??? Credeti ca daca vreun parlamentar USL beat va da cu masina peste copilul vostru o sa vi se faca dreptate cand vor controla ei justitia? Nu contati pentru ei nici cat o musca, se vor gandi doar sa va puna sa platiti tabla indoita! Si o sa o platiti, pentru ca le-ati dat puterea sa fac ce vor, le-ati dat tara asta pe mana si nu le-o va mai putea lua inapoi nimeni, niciodata!
    • +1 (1 vot)    
      Exact, dovada batausul de fiu al lui Zgonea (Duminică, 6 aprilie 2014, 11:31)

      Maniu [utilizator] i-a raspuns lui Encounter

      sau fiul lui Placinta, tradatoarea guvernului Ungureanu!
    • +3 (3 voturi)    
      corect (Duminică, 6 aprilie 2014, 13:01)

      unnene [utilizator] i-a raspuns lui Encounter

      o mica observatie insa: n-as mai vehicula numarul de 7,4 milioane pentru ca sunt absolut convins ca de fapt au fost 4 milioane, restul fiind teleormaneni de-ai lu' bombonica cu mustata
    • +3 (3 voturi)    
      care 7.4 mil ?! (Duminică, 6 aprilie 2014, 16:00)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui Encounter

      aia sunt cei ce au votat la referendum, din care numai aproape 6 mil pentru demitere.
      din totalul de 18 mil cu drept de vot, inseamna 33% din populatie.
      iar la parlamentare, pentru usl'am, au fost vreo cinci mil, inclusiv mortii lui dragnea.

      deci, si mai putini.
      daca scazi votantii penele, rezulta ca pesedeaua nu poate aduna mai mult de 3-4 mil de voturi.
      in conditiile in care romanii ar fi constienti de viata lor, daca ar avea mai mult simt civic si social, ar surclasa votantii pesedisti.

      chestia este ca, nici ...ailalti nu vin cu programe serioase, certe, care sa dea speranta romanului.

      vin cu slogane, minciuni, sau vaicareli.
      cum ii vaita si kkrau pe saracii romaniei, acum.
      cand s'a inhaitat cu tonta si tata socru era legat la ochi.

      si romanul vede, apreciaza si sta acasa in ziua votarii.
      sau, duminica fiind, iese la patinoar, merge la schi sau la cinematograf.
      se duc tot aia de'i vaita crineatza, saracimea, si voteaza intr'o veselie pe ai lor, ca, "p'astia'i stim !"
      si le da. ajutoare sociale, pungi, faina, zhar, ulei.
      chiar de sunt de la ue, tot de la primar li se spune ca ar fi.

      nu suntem inca o natiune, suntem inca o..natzie.
      te uiti in jur, si vezi ce natie de oameni suntem...
  • -12 (12 voturi)    
    Pentru linistea voastra (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 20:52)

    ty [utilizator]

    si multumirea a 7.4 mil. votanti, sau cati or mai fi ramas din ei, desfintati ANI. Aveti vreo 80% in parlament sau chiar mai bine. Ce mai stati la taclale.
    • +2 (2 voturi)    
      Inteleg ca e o ironie (Duminică, 6 aprilie 2014, 11:31)

      Maniu [utilizator] i-a raspuns lui ty

      daca da, nu meritati minus.
    • +3 (3 voturi)    
      de la referendum la alegerile din decembrie (Duminică, 6 aprilie 2014, 11:52)

      fosta zoezoe [utilizator] i-a raspuns lui ty

      2012 (adica in 4 luni) se injumatatisera.....Haznaua si ponta incearca sa-i resusciteze , antonescu incearca si va reusi sa ciupeasca ceva asa ca cu morti cu tot nu mai pot fi nici 2 milioane .Probabil suficient ca sa-si atinga obiectivele si sa trimita in parlamentul UE jalea lor de lista dar insuficient pentru decembrie ....
  • +15 (15 voturi)    
    Imperiul contraataca (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 20:53)

    catalin72 [utilizator]

    Pai ,pina cind o soarta amara ?! Se pare ca declaratiile lui Fasole braziliana n-au ramas fara ecou ,daca vor sustinere la alegeri trebuie sa-i protejeze pe baroni de lege !
  • +25 (25 voturi)    
    urmeaza (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 21:28)

    ws [utilizator]

    ca dragnea sa propuna un dialog psd-dna, sa-i convinga pe procurori sa-i lase in pace pe membrii grupului infractional organizat.

    ws
    • +2 (2 voturi)    
      de rasul curcilor (Duminică, 6 aprilie 2014, 16:05)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui ws

      pe asta, cred ca bonbonica lui il sfatuieste.

      el vrea sa negocieze aplicarea legii...
      vorba unuia de mai sus, la cat au ei in palavrament, pot desfiinta ani. sau ar putea schimba legea, pastrand aparenta democratica.

      si pan'la urma, nu ani condamna, ci numai instrumenteaza dosare.
      deci, in cel mai socialist spirit, ca pe vremuri, vor ca ...organul sa se faca nu'i vede pe primarii pesede.
  • +14 (14 voturi)    
    . (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 22:08)

    MihneaR [utilizator]

    Cred ca Dragnea vrea sa genereze o discutie serioasa cu legea.
  • +28 (28 voturi)    
    Deci (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 23:02)

    Matrafirefox [utilizator]

    ce vrea sa spuna Dragnea este " pazea ANI, vrem sa te golim de continut, ca sa ne facem afacerile necurate in liniste ".
  • +20 (20 voturi)    
    Pumnul in gura DNA asta vrea Dragnea !!! (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 23:47)

    andreesanu [utilizator]

    Se pare ca puscariabilii din slehta PSD care -si asteapta rindul la Jilava,Rahova or Poarta Alba au simtit cum se apropie funia de par si-ii trec fiori ,asa ca acum or niciodata trebuie sa puna DNA pe chituci ,asa ca Dragnea incoltit de golanii ,derbedeii din sleahta vrea sa bage pumnul in gura DNA !!!
  • +17 (17 voturi)    
    Ca sa fie mai clar, citez (Duminică, 6 aprilie 2014, 0:09)

    Un cititor [utilizator]

    Dorinta noastra este ca colegii nostri in final sa nu pateasca nimic, sa se dovedeasca faptul ca sunt nevinovati si pentru asta noi ii sustinem moral. Dragnea
  • +12 (12 voturi)    
    sa generam (Duminică, 6 aprilie 2014, 0:30)

    evoque [utilizator]

    o scoatere a primarilor din toate societatile de apa si canal din tara, sa generam functia de primar si atat nu sa generam primari care incaseaza carute de bani din tot felul de comitete de conducere si care mai blocheaza si proiecte ale colegilor primari aflati in opozitie fata de majoritatea judeteana.
    se generam onestitatea domnule dragnea nu recompensarea primarilor pentru voturile aduse la partid.
    Si inca ceva cati bani incaseaza primarii din spagi pentru achizitiile publice cu incredintare directa???
  • +16 (16 voturi)    
    High hopes (Duminică, 6 aprilie 2014, 0:35)

    sisif.sisif [utilizator]

    Sa speram ca și Dna va dori sa aibă o discuție mai serioasa cu el cât mai curând
  • +10 (10 voturi)    
    In pat cu ANI,dar ramai cu BOMBOnica la Jilava (Duminică, 6 aprilie 2014, 4:14)

    Plagarus [utilizator]

    Pisicherul politic, neotovarasul Dragnea,vrea sa o prostitueze pe draga sa ANI, pe autostrada de vis spre Alexandria ?
  • +3 (3 voturi)    
    Ce l-o fi apucat pe infractoul (cu dosar!) Liviu? (Duminică, 6 aprilie 2014, 7:03)

    hotnewsfil [utilizator]

    Cam impertinent acest Dranea. Poate vrea o discutie serioasa si cu DNA.
    Sa le intre bine in cap acestor institutii ca nu se pot pune cu un partid - stat, care vrea sa taie si sa spanjure tot ce misca.
    Ca ce, ca cine?, sa invadeze Dragnea cele doua institutii.
    Daca are ceva de spus, sa se adreseze, ca cetatean, la CSM si la Curtea Constitutionala, sa ceara clarificari privind legalitatea activitatii institutiilor care ii deranjaza pe primarii partidului-stat.
    Dragnea si ai lui sa urmareasca desfasurarea actiunilor judiciare.
    I-a apucat nerabdarea, ar da la cap si justititiei, sa-i scape pe borfasi de rigorile legii, sa iasa si Felix 'curat', la brat cu manjitu'-la-dosar - chiar el, Liviu.'
    Intre 'patru ochi bine verificati de partid', Liviu Dragnea ar marturisi : stati linistiti ; am zis asa ca sa vada primarii ca partidul nu e nepasator fata de suferintele primarilor, tocmai acum, cand trebue ca acestia sa-si foloseasca toata energia pentru strangerea de voturi!".
  • +9 (9 voturi)    
    O discuţie serioasă ! (Duminică, 6 aprilie 2014, 8:36)

    VASCO [utilizator]

    Domnule Liviu Dragnea felicitări pentru iniţiativa generării unei discuţii serioase cu ANI, privind incompatibilitatea primarilor, dar vă rog nu neglijaţi, ca în cazul voturilor probate ca fraudă electorală certă, ca la discuţia cu ANI să aveţi în vedere mizeria sub orice limită a faptelor cu puternic iz penal al multor vătafi partinici aşezaţi ca lipitorile pe spinarea omului de rând.
    Puţină bună credinţă şi se va înţelege că Vă frământă incompatibilitatea acestui jaf metastazic cu bunul simţ şi dacă. ca şi premierul ve-ţi ajunge la concluzia că cel puţin în ultimii 13 ani aceste practici comunistoide de un grav cinism trebuiesc abordate cu seriozitateâ sau vă retrageţi la familie.
    • +4 (4 voturi)    
      De ce tot ii numiti cu apelativul 'domn' (Duminică, 6 aprilie 2014, 10:34)

      soundtrack [utilizator] i-a raspuns lui VASCO

      pe golanii astia penali? 'Toarshu" e cel mai adecvat sau 'tavarisci'.Oligarhii rusi asa au aparut, spoliind masele, dandu-le vodca mai ieftin, la noi oferindu-le 'gratis' produse asigurate de UE!!! Daca populatiei ii place comunismul, n-are decat sa crape in saracie, pupand mainile preotului de serviciu, sefului de post si primarelui cu toti lacheii la rand!! Cu atitudinea de 'maica, noi suntem prea mici', romanii devin si mai mici, niste paduchi buni de votat!!!
    • +2 (2 voturi)    
      de ce sa discutati cu ANI ?! (Duminică, 6 aprilie 2014, 11:45)

      fosta zoezoe [utilizator] i-a raspuns lui VASCO

      ANI aolica o lege .Cum sa explicati ca baronii/vatafii judetelor (primari sai sefi de consilii judetene) sunt singurii oameni ai locului/partidului/comunitatii care trebuie sa o reprezinte in toate structurile statului din teritoriu ? Ca sunt singurii care care se pricep si sunt devotati intereselor acelei comunitati ? Ca ei trebuie sa centreze , si sa si dea cu capul in numele comunitatii, a firmelor lor si famgliei lor ? De ce nu discutati si nu ne explicati noua ???Ca se apropie alegerile si astia ar putea sa va dea un avertisment (mazare a facut-o direct) dureros ?
  • 0 (0 voturi)    
    sa generam... (Duminică, 6 aprilie 2014, 9:51)

    pita [utilizator]

    ce , poti genera tov.Dragnea? , din cate stiim ANI , actioneaza in baza unei legislatii (legi votate in Parlamentul Rom.) , s-au voi santeti deasupra legii si santeti indreptatiti sa'' negociati '',niste asa zise privilegii , pentru "liota psd-ista'', primari si familiile lor ,presedinti de Consilii Jud. si familiile lor, rudele , prietenii lor etc, asa le-ati promis in campaniile electorale si se vede treaba ca nu va iese, de aceea fuge PONTA de turma ! vedeti ca va cheama BOMBO la prelegeri , a inceput sa se adune lumea pe la antene la training-uri ! Deveniti din ce in ce mai straini de tara asta , asa ca dati-va demisiile pana nu-i tarziu si lasati pe altii !
  • +1 (1 vot)    
    Sub fata de baiat dragut, cu lipici la gagici (Duminică, 6 aprilie 2014, 11:35)

    Maniu [utilizator]

    se afla o creatura periculoasa, de o mare ambitie, virful de lance al monstrilor lacomi aparuti dupa revolutia din 89 in toata tara.
  • +1 (1 vot)    
    De ce cu ANI ? (Duminică, 6 aprilie 2014, 12:50)

    Poptzarul [utilizator]

    Discuta cu legea
  • +2 (2 voturi)    
    discutii (Duminică, 6 aprilie 2014, 13:06)

    Cobra_Ro [utilizator]

    Dragnea vrea discutii intre hoti si justitie....
    Asta pentru ca magistratii in loc sa-l bage la mititica il lasa sa faca noi nenorociri inclusiv pregatirea fraudarii masive a urmatoarelor alegeri
  • +3 (3 voturi)    
    eu am nevoie de translator (Duminică, 6 aprilie 2014, 13:28)

    keiser_soze [utilizator]

    din romana - romana ! daca asa vorbeste dragnea, cum este redat in acest articol, iti trebuie muuuuuult efort si muuuuulta rabdare sa intelegi ce dracu' vrea sa spuna in sedinte.
    evident, nu e deloc greu sa.ti dai seama ce anume urmareste, insa analfabetii nu ar trebui sa ajunga in guvern. este doar parerea mea .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by