La doua zile dupa ce fostul presedinte al filialei PNL Ramnicu Valcea, Emilian Francu, a fost condamnat la patru ani de inchisoare cu executare, pentru fapte de coruptie, conducerea PNL Ramnicu Valcea a demisionat in bloc, transmite Mediafax. Liderul PNL Valcea, Cristian Buican, a declarat vineri pentru agentia de presa ca toti cei 31 de membri ai Biroului Politic Municipal al PNL Ramnicu Valcea si-au depus demisiile si ca "probabil" exista o legatura cu condamnarea lui Francu.

Intrebat daca decizia acestora are legatura cu condamnarea fostului presedintele al PNL Ramnicu Valcea Emilian Francu, fost primar al municipiului, Buican a raspuns: "Probabil ca da".

Surse politice din cadrul filialei sustin ca gestul conducerii PNL Ramnicu Valcea este unul de onoare in urma condamnarii fostului primar.

In ultimii ani, filiala PNL Ramnicu Valcea a fost condusa de catre Emilian Francu. Acesta a demisionat din PNL, renuntand implicit la functia de conducere pe care o avea in partid, miercuri, imediat dupa ce a aflat ca a fost condamnat la inchisoare.

Fostul primar al municipiului Ramnicu Valcea Emilian Francu a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucuresti, la patru ani de inchisoare cu executare, in dosarul in care era acuzat de luare de mita.