Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat duminica, la Craiova, ca mai multi primari sau parlamentari au plecat din PNL din cauza presiunilor facute de membrii PSD din teritoriu si de prefecti, care conditioneaza alocarile bugetare de obtinerea spijinului primarilor in alegerile europarlamentare.

Antonescu a mai spus ca este un obicei in Romania ca partide aflat la guvernare cum ar fi PDL sau PSD sa determine primarii sa le dea voturi.

"Nu s-au intamplat astfel de plecari doar la Dolj, doar acum si doar in aceasta perioada. Este un obicei in Romania pe care l-am vazut la ceea ce am numit regimul Basescu, in timpul guvernelor conduse de Traian Basescu, aceeasi incercare de a influenta, de a lua primari, de a determina primari sa dea voturi pentru formatiunea la guvernare. Impreuna cu PSD-ul la vremea aceea am denuntat aceste obiceiuri si noi le denuntam si astazi. Nu se opreste lumea in plecarea unor parlamentari sau a unor primari, avem si parlamentari si primari hotarati sa apere onest ideile, culorile Partidului National Liberal si mai ales votul pe care cetatenii l-au dat pentru ca asemenea gesturi sa nu se mai intample. Astfel de lucruri s-au mai intamplat, de aceea am spus la un moment dat ca domnul Ponta incepe sub anumite aspecte sa fie un Emil Boc mult mai inalt", a afirmat liderul PNL, citat de Agerpres.

El a adaugat ca astfel de gesturi nu duc nicaieri, iar depolitizarea trebuie sa inceapa cu prefectii care sunt functionari publici, iar prin lege nu au voie sa faca politica pentru partid.

"Membri de-ai nostri au plecat, pentru ca avem un guvern PSD care, asemenea guvernului PSD din 2000-2004 si asemenea guvernelor lui Traian Basescu, inteleg in felul acesta sa foloseasca si influenta prefectilor si influenta guvernului, sa conditioneze alocarile bugetare, ceea ce este profund nedrept si denuntam impreuna cu PSD-istii, pentru a-si atrage sprijinul primarilor.

Este un lucru care nu duce nicaieri si PNL a mai rezistat la asemenea presiuni si aici in Dolj si in toata Romania. Noi am promis cot la cot cu domnul Ponta, cot la cot cu PSD-ul, cot la cot cu doamna Vasilescu (n.red.: Lia Olguta Vasilescu) depolitizarea. Or depolitizarea incepe cu prefectii care sunt functionari publici. Ei pot veni dintr-un partid politic, dar in calitate de prefect nu au voie, prin lege, sa faca politica partizana, sa faca politica pentru partid. Mai avem, se pare, de asteptat pana cand aceste lucruri sa se intample in Romania. Chiar daca s-ar mai putea intampla sa ne mai plece primari, parlamentari, pentru ca avem 900 de primari, peste 150 de parlamentari, pe noi ne intereseaza si sa ramana primari, pentru ca i-am sustinut, pentru ca sunt puncte de sprijin electorale, dar mai ales ne intereseaza sa vina cetatenii", a mai declarat Crin Antonescu.

Liderul liberal a participat la Craiova la Delegatia Permanenta Teritoriala a PNL Dolj.