Vicepresedintele PNL Mircea Diaconu a declarat, miercuri, pentru Mediafax, ca si-a dat demisia din partid si va candida independent la alegerile europarlamentare, el adaugand ca urmeaza sa stranga 100.000 de semnaturi astfel incat candidatura sa sa poata fi contestata de ANI.

Mircea DiaconuFoto: AGERPRES

"Am decis sa-mi dau demisia pentru a putea candida ca independent la alegerile europarlamentare. Incerc sa strang in cinci zile cele 100.000 de semnaturi de sustinere pentru a-mi putea depune candidatura si pentru ca ANI sa o poata contesta. Mai departe, cum va dori natiunea", a declarat Diaconu.

Demisia lui Diaconu vine la o zi dupa ce conducerea partidului a decis sa sa renunte la candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare. Diaconu era pozitionat pe locul 6 in lista candidatilor liberali pentru PE, de altfel un loc cu sanse reale de a fi ales ca europarlamentar, au declarat, pentru HotNews.ro, surse din partid.

Fostul senator PNL a parasit sedinta si a refuzat sa faca declaratii de presa.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a confirmat informatia, la finalul sedintei, precizand ca liberalii au luat "act de comunicatul ANI si de sentinta definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie".

Acesta a precizat ca au existat 39 de voturi pentru retragerea lui Mircea Diaconu de pe lista si 18 impotriva.