Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a afirmat luni, la Viena, unde efectueaza o vizita oficiala, ca in Romania exista stabilitate, "chiar daca un guvern se va schimba", relateaza Agerpres.

"In Romania este stabilitate, chiar daca un guvern se va schimba, chiar daca o majoritate se va schimba, pentru ca aici vorbim de stabilitatea in directii majore, stabilitatea de politica externa, stabilitatea de politica in raport cu investitorii, stabilitatea unor abordari ale unor teme majore si comune intre Austria si Romania la nivelul UE - Strategia europeana a Dunarii, problemele de frontiera ale Uniunii in Ucraina, Moldova sau Ucraina de Vest. Din punctul de vedere al marilor investitori austrieci lucrurile sunt foarte stabile in Romania si ele sunt stabile de ani buni. Ceea ce se poate intampla in sensul unei schimbari de guvern sau alta in Romania nu afecteaza aceste coordonate majore", a declarat Antonescu.

Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a avut luni o intrevedere cu presedintele Consiliului Federal austriac, Michael Lampel.

La intrevedere, Lampel a evidentia faptul ca investitorii austrieci se afla in numar mare in Romania. 'De aceea pentru investitorii austrieci este foarte importanta stabilitatea, transparenta si siguranta reala in zona in care au facut investitii', a adaugat el.

Presedintele Senatului, Crin Antonescu, efectueaza luni si marti o vizita oficiala in Austria.

Antonescu si-a inceput vizita externa cu intrevederea cu Barbara Prammer, presedintele Consiliului National (Camera inferioara a Parlamentului austriac). Ulterior, el s-a intalnit cu presedintele Consiliului Federal (Camera superioara a Parlamentului austriac), Michael Lampel.

Presedintele Senatului a avut convorbiri si cu membri ai Comisiei pentru Afaceri Europene din cadrul Consiliului Federal.

Luni, Crin Antonescu se va intalni si cu reprezentanti ai comunitatii romanesti din Austria.

In a doua zi a vizitei oficiale, Crin Antonescu va fi primit de presedintele federal al Austriei, Heinz Fischer.