Liderul liberal Crin Antonescu a sustinut duminica seara o conferinta de presa pe tema crizei din Ucrainei, la finalul careia a precizat, referitor la USL, ca nu vrea sa rupa USL, insa, daca nu va primi un raspuns de la premierul Victor Ponta pana luni, marti seara va fi convocata delegatia permanenta pentru a discuta iesirea PNL de la guvernare.

"Am dat toate semnele ca, in ciuda campaniei care s-a dezlantuit si se inteteste in anumite zone, noi nu vrem sa rupem USL, acest Guvern. Noi vrem ca acest Guvern sa functioneze normal", a spus Antonescu.

Intrebat daca va propune ministrilor liberali sa iasa de la guvernare daca nu primeste un raspuns de la Ponta, Antonescu a raspuns:

"Da. Adica va avea loc o Delegatie Permanenta, pentru ca intrarea sau iesirea dintr-un Guvern nu sunt un lucru pe care il decide un om, nici macar presedintele partidului. Dar eu, ca presedinte, eu cred ca asta trebuie facut, pentru ca lipsa unui raspuns nu-i, de fapt, o lipsa de raspuns, ci un raspuns. Avem luni si marti Parlamentul si luni si marti se poate reface Guvernul, asa cum este normal sa fie facut. Daca in acest sens, si nu am nicio indoiala ca nu se va intampla asta, pentru ca altfel as fi fost eu sau altii dintre colegii mei contactati pentru a angaja o discutie macar maine (luni - n.r.), pentru ca totusi camerele Parlamentului nu se pot convocat de la un minut la altul".

El a precizat ca Delegatia Permanenta a PNL va fi convocata marti seara.

"E foarte clar ca nu exista intentia unei noi discutii si, mai cu seama, ca nu asta e esential, nu exista intentia convocarii camerelor, pentru maine cel putin. Poate ca maine va fi aceasta discutie, dar din punctul meu de vedere semnele sunt foarte clare. Si nu e vorba aici de liniile telefonice sau de cand sunt ocupate telefoanele sau nu, ci este vorba de un raspuns clar, de o optiune clara pe care primul ministru o face", a mai afirmat Antonescu.

Amintim ca premierul Victor Ponta s-a aflat in emisiune la Antena 3 in acelasi timp in care Antonescu sustinea conferinta de presa pe tema Ucrainei, la finalul careia a facut aceste precizari referitoare la guvernare.

Antonescu a facut o serie de declaratii duminica: