Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a declarat joi, cu referire la criza fara precedent din USL, ca "pe zi ce trece, sansele de iesire pozitiva din acest impas scad", el adaugand ca "Cred ca se poate vedea daca PSD sau acest USD ar fi dorit o deblocare. (...) Noi ne-am dorit si ne dorim sa intarim prezenta noastra in Guvern si prin asta Guvernul, dar se pare ca exista si alte optiuni in Guvern." Klaus Johannis a adaugat ca "Suntem in criza. Nu este o criza mare, nu se compara cu crizele care apar la vecinii nostri - sper sa se termine repede. Dar suntem intr-o criza. PSD sau USD pe de o parte si PNL nu se inteleg asupra remanierii guvernamentale, suntem in negociere."

Klaus IohannisFoto: Agerpres

Cele mai importante declaratii ale lui Klaus Johannis:

S-a ajuns intr-un impas, nu s-a reusit intrarea pe un fagas un pic mai linistit.

Victor Ponta a dorit sa ocupe cele doua locuri lasate vacante de colegii nostri - premierul a preluat interimar Finantele, iar colegul care s-a ocupat de Energie a preluat ministerul Economiei (Constantin Nita - n.red.).

Pe zi ce trecem, sansele de iesire pozitiva din acest impas scad.

Partidul (PNL - n. red.) si-a dorit sa fiu vicepremier si ministru de interne si eu am acceptat propunerea.

Practic toti cei prezenti, cu cateva abtineri, au votat pentru aceasta propunere. Cred ca se poate vedea daca PSD sau acest USD ar fi dorit o deblocare, ar fi putut nici sa nu intre in blocaj.

Sunt deja doua saptamani de cand noi asteptam sa se faca acea remaniere guvernamentala propusa de noi si se gasesc tot felul de pretexte de ce nu se poate.

Domnul Antonescu poate fi numit orice, numai incapatanat cred ca nu. E un lider foarte bun de partid.

Noi ne-am dorit si ne dorim sa intarim prezenta noastra in Guvern si prin asta Guvernul, dar se pare ca exista si alte optiuni in Guvern.

Nu vreau sa fac scenarii despre intrarea PNL in opozitie cand noi de fapt incercam sa intram la guvernare.

Suntem in criza. Nu este o criza mare, nu se compara cu crizele care apar la vecinii nostri - sper sa se termine repede. Dar suntem intr-o criza. PSD sau USD pe de o parte si PNL nu se inteleg asupra remanierii guvernamentale, suntem in negociere.

Nu exista nimic mai rau pe timp de criza decat sa fii atacat pe la spate, din propriul partid. Toata lumea a inteles cred ca cineva din PNL a gresit profund, prin faptul ca in plina criza si in plina negociere a venit sa ceara schimbarea liderului. Nu cred ca a facut jocul cuiva.

E o chestiune extrem de simpla sa convoci Parlamentul pentru schimbarile din Guvern, dureaza cateva minute, e o formalitate.

Nu s-a discutat de niciun fel sa intram in opozitie, cu cine ne-am alia acolo, cu cine ne imprietenim. Noi suntem acum intr-o negociere pentru guvernare, nu pentru opozitie.

Candidatul nostru este Crin Antonescu si noi consideram ca are sanse foarte mari, va fi presedintele Romaniei cu sau fara USD.

Protocoalele sunt facute pentru cazurile in care oamenii se inteleg. In cazurile in care nu se inteleg, se despart.

Nu cred ca vor fi alegeri anticipate si nici nu este nevoie. Noi avem o criza legata de coalitia care conduce Guvernul, nu avem o criza politica generalizata.

Daca nu ajugem la o intelegere se va relua formarea Guvernului, nu a Parlamentului. Parlamentul este ales. Dar nu cred ca se va ajunge acolo.

Despre Ucraina: Este un lucru extrem de trist, ca intr-o tara vecina cu noi, care de ani de zile aspira la integrarea europeana, sa se ajunga sa moara oameni pe strada. Nu stiu care ar fi solutia. Cred ca sunt oameni acolo care au capacitatea sa gaseasca o solutie.