Crin Antonescu a plusat marti seara in negocierile din USL, dupa o reuniune a conducerii PNL, afirmand ca partidul isi mentine nominalizarile pentru posturile de ministri, cu Klaus Iohannis ministru de Interne si vicepremier, dar solicitand in plus desfiintarea "urgenta" a noii aliante USD formate din PSD, PC si UNPR, precum si respingerea rapida a legii amnistiei, alaturi de adoptarea legii pentru neimpozitarea profitului reinvestit si reducerea CAS cu 5 puncte procentuale.

Liderul liberalilor a precizat ca motiunea prezentata de fostul premier Calin Popescu-Tariceanu, despre care o parte a presei a speculat in ultima vreme ca ar pregati, alaturi de Daniel Chitoiu, o schimbare a sa din functie, "a avut un singur vot, cel al domniei sale".

De asemenea, Crin Antonescu a cerut "partenerilor" din USL demararea discutiilor pentru restructurarea guvernului, avansand si un orizont de timp - 15 iunie. Acest demers are ca scop, potrivit presedintelui PNL, reducerea numarului de ministere si a aparatului birocratic.

In cadrul sedintei conducerii PNL, convocate dupa ce senatorul Sorin Iliesiu a cerut schimbarea conducerii partidului, a fost reconfirmat sprijinul pentru Crin Antonescu in fruntea partidului. In plus, s-a propus excluderea lui Sorin Iliesiu.

Iata mai jos cele mai importante declaratii facute de presedintele PNL, Crin Antonescu:

  • S-au incheiat lucrarile BPN
  • Cea mai importanta decizie este hotararea legata de pozitia PNL la discutiile din USL. Au fost trei propuneri, supuse votului, cu 68 pentru, 2 impotriva si 2 abtineri a fost adoptata urmataorea varianta: PNL isi mentine propunerile pentru posturile de ministri care ii revin - Klaus Iohannis, Interne si vicepremier, Nicolaescu - Finante, Atanasiu - Economie, Busoi - Sanatate
  • Legat de structura guvernului, PNL solicita partenerilor sai, dupa rezolvarea acestei chestiuni, inceperea discutiilor pentru restructurarea guvernului, intr-un orizont de timp pana catre 15 iunie, pentru reducerea numarului de ministere, a aparatului birocratic.
  • Este posibil sa avem un guvern cu un numar mai restrans de posturi, mai suplu si mai eficient
  • Sunt cateva chestiuni de principiu si foarte concrete pe care le solicitam: respingerea cat mai urgenta a legii amnistiei si gratierii, adoptarea urgenta a masurilor legate de neimpozitarea profitului reinvestit si reducerea CAS cu 5 pp
  • Extrem de important, PNL cere tuturor celorlalti trei membri ai USL - PSD, UNPR si PC, anularea imediata a documentelor legate de infiinarea USD, care contravin explicit protocolului USL, art 9 punctul 8
  • Nu putem interzice acestor trei formatiuni sa mearga intr-o formula de alegeri europarlamentare, dar nu prin incalcarea protocol USL si incercarea de a substitui o titulatura care a insemnat cu totul altceva
  • Am intrebat foarte deschis daca cineva pune in discutie o eventuala retragere a mea ca presedinte. Eu am fost gata intotdeauna de a da curs oricarei solicitari pentru un congres extraordinar
  • Am fost dispus si acum sa procedam la un vot de incredere
  • Am intrebat explicit pe toata lumea si chiar nominal cateva persoane, nu s-a solicitat asa ceva
  • In consecinta, am cerut eu propunerea pentru excludere a dl senator Iliesiu, pentru a da un semnal foarte clar ca PNL nu e o sala de asteptare unde poposesc unii senatori si deputati, e un partid liber dar organizat, unde nu orice natarau poate vorbi orice in orice moment. Au fost 67 de voturi pentru, doua impotriva si trei abtineri
  • Am convenit ca acesta sa fie ultimul BPN extraordinar pana la europarlamentare. Am stat atat de mult aici ca sa nu mai fie nevoie de altul. 
  • Celelalte formule de negociere au intrunit una un vot si cealalta niciunul
  • Mesajul este ca PNL are o viziune, o pozitie, o unitate care nu poate fi pusa in discutie si oricine vrea relatii politice cu PNL trebuie sa renunte la iluzia nutrita si de Basescu multi ani ca diferentele de opinie care se manifesta liber poate insemna si posibilitatea de a organiza tot felul de puciuri sau alte forme de rascoala
  • Sper ca tot ce am hotarat va fi respectat, inteles, ca nu e greu, si socotit absolut rezonabil de partenerii de guvernare
  • Nu avem niciun motiv sa prelungim aceasta criza, nu e in folosul cetatenilor sau al nostru
  • Dl Ponta exprima aseara interesul pentru aceasta sedinta, considerand ca dupa se vor gasi variante pentru rezolvarea unei crize, calificata de el ca minora, solutii au venit si sper ca dl Ponta sa se foloseasca de ele
  • Cele doua - trei puncte urgente ne arata daca pentru partenerii nostri mai exista dorinta de a continua sau nu in USL

Intrebari din partea ziaristilor:

Q: Va intalniti in seara asta cu Ponta?

Crin Antonescu:

  • Ar fi de dorit, chiar daca este Champions League, daca sunt chemat, ma duc. Venim in parlament, rezolvam problema. Parlamentul e aici, guvernul e intotdeauna langa parlament
  • Si dl Tariceanu a avut o propunere si a avut un singur vot, cel al domniei sale. Eu sunt foarte flexibil, in ciuda varstei
  • Ma gandesc ca poate premierul spera ca se adopta altceva, poate se gandea ca.... a vazut ca suntem seriosi si un lucru care se poate face foarte repede ...
  • USD sa dispara urgent

Q: Daca nu se defiinteaza USD?

Crin Antonescu:

  • Tragem concluzia ca partenerii nostri denunta si renunta la USL. Nu puneti raul in fata. Pornesc de la premisa de bunavointa, de buna crestere si de rationalitate. Nu cred ca dl Ponta sau ceilalti colegi au interesul sa transforme o criza si asa paguboasa intr-o chestiune de durata.
  • Eu nu vreau sa analizez ipoteze care continua conflictul, ci care inchid conflictul. Eu vad deblocarea situatiei intr-un act responsabil al unui premier responsabil care respecta propuneri legale ale partenerilor.
  • Vad rezolvarea in ce priveste legea amnistiei si gratierii foarte simplu, au fost acceptate in principiu si de PSD si de USL. Daca le numar, sunt optimist

HotNews.ro a transmis LIVETEXT declaratiile lui Crin Antonescu