Senatorul PNL Calin Popescu Tariceanu considera ca decizia de a merge pe liste separate la europarlamentare este paguboasa atat pentru PNL, cat si pentru PSD, el apreciind totodata ca ruperea USL, "care pare sa se prefigureze in acest moment", ar fi o grava greseala politica.

"Ma ingrijoreaza situatia politica din USL si consider neinspirate declaratiile ostile sau ironiile care submineaza si mai mult relatiile din cadrul aliantei si coaltiei de guvernare. Cred ca decizia de a se merge pe liste separate la europarlamentare este una paguboasa atat pentru PNL, cat si pentru PSD si, cand spun acest lucru, stiu ca sunt in consens cu mai multi colegi de partid si cu multe organizatii din tara", a declarat marti Tariceanu, pentru agentia Mediafax.

"De altfel, consecintele se vad imediat ce asistam din nou la o deteriorare a relatiilor dintre cele doua partide care nu ma pot lasa indiferent", a adaugat fostul premier.

Tariceanu le adreseaza presedintilor PSD si PNL solicitarea sa se abtina de la orice declaratie publica si sa incerce gasirea unei solutii la actuala stare de criza, spre beneficiul celor doua partide, al actualului de guvernare si pentru a recastiga increderea electoratului.

"Ruperea USL, care pare sa se prefigureze in acest moment, mi se pare a fi o grava greseala politica, cu consecinte extrem de serioase asupra Romaniei si a cetatenilor ei", a mai spus Calin Popescu Tariceanu.