O fotografie care ii infatiseaza pe premier si pe Regele Mihai I stand la masa a fost postata, vineri, pe pagina de Facebook a lui Victor Ponta, in text precizandu-se ca prim-ministrul a luat masa cu Regele Mihai in cea de-a treia zi de Craciun, la palatul de la Savarsin, noteaza Mediafax.

Victor Ponta si Regele MihaiFoto: facebook.com/victor.ponta

"Premierul Victor Ponta a luat masa cu Majestatea Sa Regele Mihai I in cea de-a treia zi de Craciun la palatul de la Savarsin, resedinta regala unde familia regelui isi petrece in mod traditional sarbatorile de iarna", este mesajul postat de echipa premierului pe pagina de Facebook a acestuia.

Textul insoteste o fotografie care ii infatiseaza pe premierul Ponta si pe Regele Mihai I stand la masa.

UPDATE: Fotografia care ii infatisa pe Victor Ponta si pe Regele Mihai stand la masa a fost retrasa, vineri noapte, de pe pagina de Facebook a premierului, intrucat a fost "postata din greseala de echipa online".

Familia Ponta cu familia regala

Familia Ponta cu familia regala

Foto: facebook.com/victor.ponta

In locul acesteia au fost postate alte doua fotografii, insotite de precizarea ca "premierul Victor Ponta a luat masa cu familia regala in cea de-a treia zi de Craciun la palatul de la Savarsin", dar ca "la masa de astazi, MS Regele Mihai nu a participat".

In noile fotografii apar premierul Victor Ponta si familia sa, impreuna cu membrii familiei regale principesa Margareta si principele Radu.

Noul mesaj postat de echipa premierului pe pagina de Facebook a acestuia:

Premierul Victor Ponta a luat masa cu familia regala in cea de-a treia zi de Craciun la palatul de la Savarsin, resedinta regala unde familia regelui isi petrece in mod traditional sarbatorile de iarna.

Fotografia postata anterior nu s-a realizat cu aceasta ocazie, ci cu ocazia pranzului oficial dat cu ocazia aniversarii Regelui Mihai, fiind postata din greseala de echipa online.

La masa de astazi, MS Regele Mihai nu a participat, Casa Regala fiind reprezentata de catre Principesa Margareta si principele Radu.

Echipa VP