Purtatorul de cuvant al PSD, Catalin Ivan, sustine ca amanarea indexarii accizei pentru motorina s-a decis pentru a preveni un blocaj al bugetului pentru 2014 si "este mai degraba o concesie care asigura liniste din zona prezidentiala si care poate evita un blocaj extrem de daunator", potrivit Mediafax.

"Amanarea indexarii accizei la motorina nu inseamna ca se incearca amanarea unor cresteri de preturi, deoarece toti indicatorii arata ca nu vor exista astfel de efecte negative. S-a luat aceasta decizie pentru ca este nevoie ca bugetul pentru 2014 sa fie adoptat cat mai rapid. Este mai degraba o concesie care asigura liniste din zona prezidentiala si care poate evita un blocaj extrem de daunator. Important este ca de la 1 ianuarie sa avem un buget care sa permita mariri de salarii si pensii. Orice solutie care evita blocarea acestor cresteri este binevenita", afirma Ivan.

Presedintele Traian Basescu a declarat luni ca este dispus "oricand" sa reia discutiile cu primul ministrul pe tema accizei suplimentare la combustibili, in conditiile in care anuntul privind amanarea cu trei luni a accizarii motorinei "creaza conditii pentru continuarea discutiilor".

"Consider ca pozitia comunicata de guvern cu renuntarea temporara la aplicarea accizei creaza conditii pentru continuarea discutiilor, astept revenirea premierului (din Africa de Sud, unde participa la funeraliile lui Nelson Mandela) si voi fi oricand gata sa continuam discutia, eu mentinand in acest stadiu si in lipsa altor argumente pozitia ca nu trebuie introdusa acciza nici la motorina nici la benzina", a spus seful statului, intr-o conferinta sustinuta la Palatul Cotroceni.

Acesta a precizat ca anuntul primului ministru nu-l satisface, dara arata se poate construi un dialog.