Presedintele PDL Vasile Blaga a declarat vineri, la Satu Mare, ca aceia care nu iubesc imnul partidului "Verde-nrourat", trandafirul si portocaliul nu vor primi sprijinul democrat-liberalilor, facand referire la fosti membri de partid inscrisi acum in alte formatiuni care discuta despre unificarea dreptei.

"Altii plecati de la noi vor sa ne insoare, marite, sa ne vopseasca. Le place PDL-ul, oamenii, structurile, nu le place culoarea, nu le place numele. Le spun la toti: cine nu iubeste "Verde-nrourat", trandafirul si portocaliul nu va primi sprijinul acestui partid", a declarat Blaga, potrivit Agerpres.

El s-a declarat revoltat de faptul ca PDL este atacat zilnic de partide care spun ca vor sa faca unificarea dreptei.

"Nu poti sa scuipi in farfuria in care ai mancat. Pot sa inteleg disperarea unora si altora, dar daca mergem singuri in alegeri asta nu inseamna aroganta, nu ne-ati auzit atacand pe nimeni chiar daca in fiecare zi suntem atacati. Culmea, de cei care spun sa ne unificam, de niste scame plecate de la noi, nici macar nu sunt franjuri", a precizat presedintele PDL.

El a dat exemplul unei filiale din Brasov, care 'intr-o noapte cu doua whisky-uri' ar vrea sa faca unificarea cu alte doua partide intrucat liderii lor au plecat din PDL.

Liderul PDL le-a spus celor peste 300 de membri prezenti la alegerea conducerii PDL Satu Mare ca partidul este in crestere si a trecut de pragul psihologic de 20%.

"N-am avut numai adversari in fata, am avut adversari si in spate, unii ne-au cantat prohodul, altii sperau sa ne desfiintam, dar nu numai ca nu s-au intamplat lucrurile acestea, dimpotriva, partidul este pe un trend pozitiv, in octombrie a atins un nivel psihologic de 20% si in ciuda unora care se considera inca membri de partid si a altora care ne-au parasit, partidul a reusit si va demonstra la europarlamentare ca este cea mai puternica forta de dreapta din Romania", a mai spus Blaga.