Presedintele Traian Basescu a anuntat, vineri seara, intr-o declaratie de presa sustinuta la Paltul Cotroceni, ca a initiat, in sedinta CSAT din 1 octombrie, o hotarare de desecretizare "a ultimei parti a arhivei Dunarea, asa numita Dunarea Operativ". Seful statului spune ca a luat aceasta decizie dupa ce "Am vazut solicitoarea verisoarei domnului Voiculescu, care a fost turnata de turnatorul Voiculescu, de desecretizare a arhivei Dunarea Operativ".

Voiculescu si PontaFoto: Agerpres

Traian Basescu a explicat ca hotararea de desecretizare a CSAT "A fost repinsa ca urmare a pozitiei premierului, care nu a fost de acord. Am incercat sa obtin semnaturile membrilor CSAT pe alta varianta, in care un proiect se transmite ministrilor, serviciile au semnat-o, premierul nu si nici ceilalti ministri."

"In 30 octombrie am transmis o adresa SIE si CNSAS, primului sa treaca la predarea arhivei Dunarea Operativ si CNSAS informatia ca poate incepe sa preia arhiva. Am fost informat azi de SIE ca sunt gata sa predea arhiva", a precizat Traian Basescu.

"Nu as vrea sa cream asteptari, Dunarea nu e Crescent, arhivele Crescent nu sunt in Romania", a incheiat seful statului.

Reamintim ca arhiva fostei Intreprinderi de Comert Exterior (ICE) Dunarea este cheie pentru a intelege cum si-a construit imperiul Dan Voiculescu. Voiculescu a fost directorul firmei Crescent, care facea parte din ICE Dunarea, la momentul in care regimul comunist a fost inlaturat de la putere. Si pina acum este neclara situatia conturilor ICE Dunarea si Crescent. Dan Voiculescu a devenit dupa revolutia din decembrie 1989 unul dintre cei mai puternici afaceristi romani, creind imperiul Grivco, cu afaceri in multe sectoare economice (agricultura, industrie, energie, media).