Purtatorul de cuvant al presedintelui Traian Basescu, Bogdan Oprea, a declarat, miercuri, ca minciunile pe care Sorin Rosca Stanescu continua sa le propage in spatiul public sunt "o expresie concludenta a mizeriei morale in care se zbate".

"Domnul Sorin Rosca-Stanescu isi continua dezinformarea publica intr-un stil care i-a adus un renume deloc de invidiat pe vremea cand lucra ca director de ziar. Minciunile pe care continua sa le propage in spatiul public, in emisiuni de televiziune si de la tribuna Senatului Romaniei, sunt o expresie concludenta a mizeriei morale in care se zbate domnul senator Sorin Rosca-Stanescu", arata purtatorul de cuvant al presedintelui, intr-o declaratie remisa joi agentiei Mediafax.

Potrivit lui Bogdan Oprea, "toate aceste minciuni" vor face parte din procesul deja intentat de presedintele Traian Basescu, aflat pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 din Bucuresti, respectiv dosarul cu numarul 27344/300/2013.

"Domnul presedinte Traian Basescu respinge categoric toate aceste acuzatii si le eticheteaza ca fiind mincinoase si specifice unui om cu moralitatea domnului Sorin Rosca-Stanescu. Un individ ca Sorin Rosca-Stanescu strecurat in clasa politica romaneasca nu are cum sa faca nici mai bun, nici mai credibil Parlamentul Romaniei", mai arata Bogdan Oprea.

Senatorul PNL Sorin Rosca Stanescu a continuat marti atacurile la adresa presedintelui Traian Basescu, avertizandu-l sa fie atent la conturile pe care le-ar avea in Seychelles, dupa ce seful statului l-a dat in judecata pe liberal pentru acuzatiile ca ar fi luat mita pentru a sustine proiectul RMGC.