Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, marti, o modificare la Statutul deputatilor si senatorilor prin care parlamentarii vor putea beneficia de mai multe zboruri interne pe saptamana, cu conditia ca acestea sa fi fost facute in interes de serviciu si aprobate de Biroul Permanent, transmite Mediafax.

Plenul reunit al celor doua Camere a modificat astfel articolul 46 din Statutul deputatilor si senatorilor, referitor la dreptul la transport.

Pana acum, actul normativ prevedea ca deputatii si senatorii care nu au domiciliul in municipiul Bucuresti si se deplaseaza in Bucuresti pentru a participa la lucrarile Parlamentului, precum si cei care au domiciliul in Bucuresti si se deplaseaza in circumscriptia electorala in care au fost alesi beneficiaza de transport gratuit sau de decontarea cheltuielilor de transport pe liniile aeriene interne pentru o calatorie dus-intors pe saptamana.

Modificarea operata marti de plenul reunit al Parlamentului prevede ca, in conditiile in care parlamentarii au beneficiat deja de un zbor intern dus-intors pe saptamana, sa aiba posibilitatea sa mai deconteze inca un zbor daca acesta este facut in interes de serviciu si are aprobarea Biroului Permanent al Camerei respective.

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a precizat ca modificarea in acest sens a Statutului parlamentarilor era obligatorie pentru a clarifica actul normativ.

El a mentionat ca prin aceasta modificare nu se deschide o "portita" pentru aprobarea mai multor calatorii pentru parlamentari.

"Va dau un exemplu. Daca saptamana aceasta avem o reuniune NATO la Cluj si parlamentarii din Comisia de aparare au facut deja deplasarea cu avionul, noi nu mai putem sa le dam inca una si trebuie sa le dam o deplasare cu masina sau cu trenul, care este mai costisitoare si ca timp si ca resurse financiare", a explicat Zgonea.

El a precizat ca prin aceasta modificare nu se da un drept in plus si ca se ramane in aceeasi "haina a restrictiilor".

Zgonea a subliniat ca astfel de noi zboruri nu vor putea fi decontate decat va exista aprobarea expresa a Biroului Permanent al fiecarei Camere.